parlament.md

Parlamentul a votat: Stare de urgență în Republica Moldova pentru 60 de zile

În Republica Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile, începând de astăzi, 24 februarie. Cei 88 deputați de deputați prezenți în sală au susținut inițiativa Guvernului. De la tribuna centrală, prim-ministra Natalia Gavrilița a prezentat proiectul deciziei Comisiei Situații Excepționale, potrivit căruia, autoritățile au posibilitatea de acționa rapid în anumite condiții.

„Nu mi-am putut imagina că voi veni in fața parlamentului atât de des pentru a cere starea de urgență”, a spus Gavrilița, în debutul discursului.

În același timp, premierul a făcut un apel de solidaritate, îndemnând oamenii la calm.  Totodată, Gavrilița, a declarat că în Moldova au intrat peste 4000 de ucraineni, iar în zilele următoare se așteaptă un flux și mai mare.

Potrivit Nataliei Gavrilița, starea de urgență ar permite luarea mai multor soluții. Drept urmare, se instituie unui regim special de intrare şi ieșire din ţară, de folosire a spaţiului aerian, dar și măsuri care să asigure gestionarea fluxurilor migraționiste și asigurarea protecției persoanelor refugiate din Ucraina.

În această perioadă, pot fi evacuați cetățenii care  din zonele care prezintă risc, stabilit unui regim special de muncă și instituții publice. De asemenea, se interzice desfășurarea manifestațiilor publice. La necesitate va fi raționalizat consumul de alimente.

Documentul mai prevede că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții  care sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, proiectul prevede expulzarea de pe teritoriul țării a persoanelor a căror prezență poate afecta asigurarea ordinii publice și securității statului.

Prin aceeași Hotărâre, a fost abrogată Hotărârea Parlamentului adoptată la 20 ianuarie 2022 privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 60 de zile.

Totodată, Gavrilița a dat asigurări că instituțiile statului activează în regim normal.

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Text NM Război în Ucraina. Principalele evenimente.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: