energie.gov.md

Parteneriat strategic în energie: R. Moldova și Bulgaria au semnat un Memorandum pentru consolidarea securității energetice

Republica Moldova și Bulgaria au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a întări colaborarea în domeniul securității energetice și pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale. Documentul a fost semnat de ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov, și omologul său bulgar, Vladimir Malinov, în cadrul Conferinței ONU privind Schimbările Climatice (COP29) de la Baku.

Memorandumul prevede crearea unui Grup de lucru comun pentru Energie, care va include reprezentanți ai ministerelor Energiei din ambele state și ai operatorilor de sistem de transport pentru energie electrică și gaze naturale.

Grupul va avea ca scop dezvoltarea unui Plan de acțiune comun și a unor măsuri de solidaritate, care vor fi activabile în cazul unei crize energetice, la cererea uneia dintre părți.

Planul de Acțiune comun va include măsuri pentru menținerea echilibrului în rețelele de transport de energie și gaze și va sprijini accesul companiilor moldovenești la infrastructura de stocare și la piețele energetice din Bulgaria.

În plus, Memorandumul subliniază angajamentele ambelor țări de a implementa măsuri de solidaritate în caz de criză, fără a compromite securitatea energetică a țării furnizoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Sărutul morții” lui Dodon/ Crește impozitul pe imobile?/ Chișinăul distruge economia Transnistriei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitele pe imobile ar putea crește? Răspunsul unui expert
— Tiraspolul acuză Chișinăul de recunoașterea unui „război economic”
— Nosatîi confirmă: tânărul care ar fi agresat o pensionară din Căușeni este militar
— Al 95-lea incident: o nouă dronă, observată deasupra Moldovei
— Irina Gutnic anunță că revine la Primăria Chișinău
— Ploi și temperaturi în creștere, din cauza unui ciclon
— Șase elevi, exmatriculați de la Colegiul UTM după ce au agresat un tânăr
— Ivan Țurcan, noul secretar de stat al Guvernului responsabil de reintegrare
— Plafonul de consum al electricității scutite de TVA, majorat la 150 kWh
— CC: „Amendamentul von Hebel”, neconstituțional
— Promo-LEX: reclame netransparente și mesaje manipulatoare în Găgăuzia
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: