Partidele din Moldova, reacții diferite față de adunarea anunțată de Maia Sandu. Șor, Cavcaliuc și Chicu, gata să se alăture
Full Article 5 minutes read

Partidele din Moldova, reacții diferite față de adunarea anunțată de Maia Sandu. Șor, Cavcaliuc și Chicu, gata să se alăture

Mai multe partide din Republica Moldova au declarat că vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, anunțată de Maia Sandu și planificată pentru 21 mai. Unele au spus că vor decide în dependență de discuțiile care le vor avea cu „autorul acestei inițiative”, altele au declarat că vor veni la eveniment „dar cu o altă poziție”. Un partid a anunțat că va participa la Adunare și va „reitera în fața poporului susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova”, în același timp va cere demisia Maiei Sandu și PAS. 

În ajun, președinta Maia Sandu menționa că va discuta în perioada următoare cu forțele politice proeuropene din Moldova detalii legate de „adunarea națională”. Întrebată care sunt partidele proeuropene cu care va discuta, Maia Sandu a declarat: „Știm care sunt partidele proeuropene. O să ne așezăm cu colegii și probabil în următoarele zile sau imediat după sărbătorile de Paști o să discutăm acest lucru”.

După anunțul președintei cu privire la organizarea Adunării Naționale „Moldova Europeană”, mai multe partide și liderii acestora au venit cu declarații.

Ne vedem cu toții pe 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale”, au scris reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate, pe rețelele de socializare.

Și susținătorii Partidului Puterea Oamenilor vor participa la eveniment. Anunțul a fost făcut de liderul partidului Ruslan Codreanu. El a declarat că „Moldova are nevoie de unitate”.

Doamna președintă a dat dovadă de maturitate. Și eu, și colegii mei de la Partidul Puterea Oamenilor susținem apelul și vom ieși în piață. Pentru ca să creștem și să ne dezvoltăm avem nevoie de consolidarea eforturilor. Important e să simtă solidaritate cu doamna președintă și partidul de la guvernare”, a menționat Codreanu.

Voi fi pe 21 mai în PMAN!”, a scris, pe rețelele de socializare, fostul premier Ion Chicu, actualmente lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

Și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat că va participa la Adunarea Națională.

PLDM consideră că este vital ca această acțiune națională să fie una sinceră, a tuturor cetățenilor, fără folosirea instituțiilor statului, nu una pentru Maia Sandu și PAS. (…) Totodată până la Adunarea Națională a Poporului, ori imediat după, se impune un pact politic larg ce ține de Viitorul nostru European, asemeni unui Pact Snagov”, au menționat reprezentanții partidului.

Partidul Social Democrat European, condus de Ion Sula, a declarat că va fi în centrul capitalei pe 21 mai.

Clasa politică, toate partidele cu viziuni autentice pro-europene trebuie să negocieze și să stabilească o agendă, un plan de acțiuni concret, pentru a urgenta implementarea Acordului de Asociere cu UE, unde avem mari restanțe, cu regret, dar și a ne face temele de acasă în calitatea noastră de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană”, a comunicat partidul.

Și Partidul Acasă Construim Europa (PACE) va participa la Adunarea din 21 mai. Anunțul a fost făcut de liderul Gheorghe Cavcaliuc, care a adăugat că reprezentanții partidului vor „reitera în fața poporului susținerea noastră puternică pentru parcursul European al Republicii Moldova, dar fără Maia Sandu și PAS”.

Vom cere din PMAN demisia Maiei Sandu și PAS și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, care vor aduce PACE și bunăstare în Moldova”, a adăugat Cavcaliuc.

Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat că a avut o discuție cu reprezentanții Președinției. Liderul Dinu Plîngău a spus că Platforma urmează să convoace Consiliul Național Politic pentru a pune în discuție participarea susținătorilor partidului, dar și pentru a pregăti un document „cu propuneri concrete ca evenimentul din 21 mai să aibă continuitate prin asumarea unor angajamente ferme din partea tuturor partidelor”.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), condusă de Igor Munteanu, a declarat că „un miting național nu poate rezolva o problemă atât de gravă cum este deficitul de competență”.

Aderarea la Uniunea Europeană ține de rezultatele în creșterea bunăstării, eradicarea corupției, mai puțin de pozele „istorice” pe care le vor pregăti consilierii de imagine ai guvernării”, a declarat Munteanu. Întrebat pe rețelele de socializare dacă CUB o să fie prezent la evenimentul din mai, Munteanu a răspuns: „Depinde de discuțiile pe care le vom avea cu autorul acestei inițiative”.

„În 21 mai, și noi vom veni în Piața Marii Adunări Naționale, dar cu o altă poziție”, a menționat liderul Partidului „ȘOR” Ilan Șor.

Vom milita pentru neutralitate intransigentă. Vom milita pentru neatragerea Moldovei în război, vom pleda pentru prietenia Moldovei cu toți, vom milita pentru cerințele noastre dure pentru politicile sociale, pentru plata facturilor populației și multe, multe altele. Noi neapărat ne vom întâlni acolo, în 21 mai”, a scris deputatul fugar Ilan Șor, pe rețelele de socializare.

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Igor Dodon consideră că organizarea Adunării Naționale „Moldova Europeană” „este o acțiune de PR-politic a partidului de guvernare” și a președintei Maia Sandu. „Un miting de partid din contul statului”, a adăugat Dodon.

Precizăm că în ajun, Maia Sandu a fost întrebată dacă exclude o discuție cu PSRM cu privire la evenimentul din 21 mai. „Partidul Socialiștilor nu este un partid proeuropean, știm acest lucru. Dacă oamenii care i-au votat sunt proeuropeni, bineînțeles că ei sunt bineveniți la acest eveniment”, a comunicat șefa statului.

***

Maia Sandu a anunțat despre convocarea, pentru data de 21 mai, a Adunării Naționale „Moldova Europeană”. Președinta a declarat că evenimentul are drept scop ca cetățenii să spună că întregii lumi că sunt europeni, iar UE este calea aleasă de ei. Ulterior, șefa statului a comunicat jurnaliștilor cine se va ocupa de organizarea Adunării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: