partide

Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr” vrea să participe la consultările șefei statului pentru desemnarea viitorului premier și a lansat un apel către Președinție. Totodată, partidul a declarat că la aceste consultări ar trebui invitați și reprezentanți ai societății civile, precum și alte partide proeuropene extraparlamentare. NewsMaker a solicitat un comentariu

Consultările pentru desemnarea unui nou prim-ministru vor avea loc, chiar dacă mai multe partide au anunțat deja că nu vor participa la discuții. Președinta Maia Sandu a declarat, pe 6 iulie, că participarea la consultări este un drept constituțional al fiecărui partid, iar Președinția va purta discuții și va lua

Doar 36 dintre cele 66 de partide politice înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice au întrunit condițiile legale pentru a participa la alegerile locale noi și la referendumul local din 17 mai. Lista formațiunilor admise a fost publicată de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 24 februarie. Printre partidele

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat cuantumul lunar al alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice în anul 2026, în funcție de rezultatele obținute la ultimele alegeri parlamentare, locale generale și prezidențiale. Pentru fiecare vot valabil la parlamentare, cuantumul este de 1,07 lei, iar pentru voturile de la

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat bugetul instituției pentru anul 2026, în valoare de peste 151 milioane de lei. Potrivit datelor prezentate, aproape jumătate din buget va fi îndreptat spre finanțarea partidelor politice. Bugetul estimat de CEC va fi înaintat Parlamentului spre examinare. Potrivit CEC, bugetul aprobat este de 151

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că unii politicieni preferă să transforme subiectul închiderii școlilor într-un instrument de manipulare. „Adevărul este că deciziile sunt luate de consilierii raionali din toate partidele, reieșind din realitățile demografice și din dorința de a asigura copiilor acces la o educație de calitate”,

Partidele politice și blocurile electorale care au participat la alegerile parlamentare din 28 septembrie vor primi aproape un leu de la stat pentru fiecare vot valabil obținut. Cuantumul alocației a fost stabilit de Comisia Electorală Centrală în ședința din 6 noiembrie. Astfel, în lunile noiembrie și decembrie, formațiunile politice vor

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu va primi alocații de la stat până în noiembrie 2027, iar Blocul Unirea Națiunii – până în octombrie 2026. Deciziile au fost luate de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 5 octombrie, după analiza rapoartelor financiare ale concurenților electorali care au participat la

În dimineața zilei de 30 septembrie, în Republica Moldova au loc percheziții într-o cauză penală de finanțare ilegală a partidelor/concurenților electorali și spălare de bani. Perchezițiile au fost anunțate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Acțiunile au loc la două zile după alegerile parlamentare. Perchezițiile sunt efectuate de ofițerii Direcției

O bună parte din campania electorală dinaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie este axată pe economie și pe promisiuni de creștere a veniturilor populației. NewsMaker a analizat, cu ajutorul experților, principalele angajamente economice ale politicienilor. Ce promite Partidul „Acțiune și Solidaritate”? Partidul de guvernare PAS propune mai multe inițiative majore

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x