Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari

În comuna Ișcalău, raionul Fălești, au început lucrările de instalare a unui sistem modern de iluminat stradal. Timp de câteva săptămâni, în trei sate ale comunei – Ișcalău, Burghelea și Doltu – vor fi montate peste 30 de kilometri de rețea electrică, instalate aproximativ 1000 de LED-uri moderne, vor fi modernizate 10 transformatoare și va fi instalat un nou sistem automatizat.

Startul lucrărilor a fost dat de Galina Munteanu, primar al localității ales din Partidului ȘOR. Ea a menționat că acesta este primul proiect de amploare realizat în corespundere cu programul său electoral.

„Astăzi începem realizarea unui program ce prevede instalarea iluminatului stradal în toate cele trei sate din comună. Iluminatul stradal este doar primul pas. Avem pe agendă multe proiecte necesare locuitorilor satelor noastre. Îi sunt recunoscătoare întregii noastre echipe pentru faptul că Ișcalău a devenit, de facto, una din primele localități în care au învins candidații din partea Partidului ȘOR și în care deja au demarat proiecte concrete. Pas cu pas, vom renaște satele noastre”, a declarat primarul de Ișcalău.

Aflată în vizită la Ișcalău, deputata din partea Partidului ȘOR, Regina Apostolova, a confirmat că acest proiect este doar începutul marilor transformări în ceea ce ține de infrastructură și sferă socială la Ișcalău. Proiecte similare vor începe și în alte localități în care primari au fost aleși reprezentanții echipei lui partidul Șor. Deputatul a exemplificat cu raionul Orhei, unde lucrările de instalare a iluminatului stradal sunt în plină desfășurare. Potrivit acesteia, în acest raion, cu iluminat stradal vor fi asigurate toate satele și comunele.

Amintim că, potrivit rezultatelor alegerilor locale generale organizate în toamna anului trecut, Partidul ȘOR a obținut mandate de primar în 43 de localități, inclusiv în mun. Orhei și orașul Taraclia.

Sursa: orhei.md

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

screenshot

Ceban acuză Termoelectrica că intervine pe străzile reparate: „Oamenii cred că boronim asfaltul nou pus”. Reacția întreprinderii

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere din Chișinău ar fi afectate de intervențiile repetate ale Termoelectrica la rețelele subterane, efectuate după finalizarea lucrărilor de reparație. Edilul cere înăsprirea procedurilor de autorizare, coordonarea mai strictă a intervențiilor și informarea prealabilă a locuitorilor. De cealaltă parte, Termoelectrica respinge acuzațiile privind intervențiile arbitrare și afirmă că lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a rețelelor termice.

În cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a spus că astfel de situații au fost înregistrate în mai multe zone ale capitalei, inclusiv pe bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Socoleni, în parcul „Mezon”, pe bulevardul Moscova, strada Kiev și strada Tudor Vladimirescu.

Edilul a afirmat că astfel de intervenții afectează imaginea administrației. „Oamenii nu înțeleg că asta este Termoelectrica, ei cred că suntem un pic nesănătoși la cap. Iată am intervenit, am pus asfalt și din urmă venim și boronim asfaltul nou pus. Nu, asta este Termoelectrica care vine, din câte înțeleg eu, la indicația anumitor factori din Guvern. Repet, cu excepția celor de avarie”, a spus el.

Ceban a declarat că, pe viitor, intervențiile asupra rețelelor subterane vor fi permise doar în condiții stricte și după coordonarea cu autoritățile locale. Acesta a subliniat că locuitorii trebuie anunțați din timp despre lucrări, iar zonele afectate trebuie reparate integral după finalizarea intervențiilor.

Între timp, Termoelectrica a emis un comunicat în care a respins ideea că intervențiile sale asupra rețelelor termoenergetice ar fi făcute în mod nejustificat.

Compania spune că lucrările la rețele sunt determinate de necesități tehnice și sunt necesare pentru prevenirea avariilor, înlocuirea conductelor uzate și asigurarea continuității furnizării energiei termice. Termoelectrica a precizat că o parte dintre lucrări sunt incluse în planul anual de investiții, aprobat de ANRE.

Intervenția asupra unei rețele termice nu constituie o acțiune discreționară atunci când starea tehnică a infrastructurii impune executarea lucrărilor. Lucrările asupra infrastructurii termoenergetice au la bază necesități tehnice și operaționale concrete și urmăresc prevenirea avariilor, înlocuirea conductelor cu un grad avansat de uzură, reducerea pierderilor de energie termică, sporirea eficienței sistemului și asigurarea continuității serviciului public”, a menționat Termoelectrica.

Întreprinderea mai spune că nu toate intervențiile pot fi planificate. Unele apar în urma unor avarii sau defecțiuni și trebuie făcute rapid, chiar dacă strada sau trotuarul au fost reabilitate recent.

În același timp, Termoelectrica recunoaște că este obligată să repare suprafețele afectate de lucrări. Compania susține că restabilirea asfaltului, pavajului și bordurilor nu este opțională și că eventualele probleme privind calitatea lucrărilor trebuie analizate și remediate de la caz la caz.

Protejarea infrastructurii urbane și modernizarea infrastructurii termoenergetice nu reprezintă obiective concurente. Ambele urmăresc asigurarea unor servicii publice sigure și de calitate pentru locuitorii municipiului Chișinău. Realizarea acestor obiective presupune o cooperare instituțională eficientă, bazată pe schimbul anticipat de informații, respectarea competențelor legale, predictibilitatea procedurilor administrative și soluționarea punctuală a situațiilor tehnice, fără tergiversarea intervențiilor necesare pentru securitatea și continuitatea alimentării cu energie termică”, a spus Termoelectrica.

Compania a acuzat, la rândul său, că unele lucrări sunt întârziate de proceduri de coordonare și de solicitări suplimentare din partea autorităților municipale. Termoelectrica a propus un mecanism mai clar de colaborare cu Primăria Chișinău, inclusiv schimb de informații despre lucrările planificate și notificarea rapidă a intervențiilor urgente.

VIDEO Transnistria pregătește lemne de foc/ Locuitorii din Comrat o duc greu?/ Cine a săpat tot Chișinăul?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

— „Nu mă tem nici de poliție, nici de brățară”: și-ar fi amenințat soția cu moartea
— Perciun, despre salariile mari: blocajul ține de partenerii internaționali
— Chișinăul dă startul, în premieră, Turului României la ciclism
— LOC fuzionează cu PNL. Cum explică Bujorean decizia?
— Krasnoselski: Situația gazelor naturale în Transnistria este stabilă
— Ceban către „Termoelectrica”: Încetați să boroniți tot orașul
— 12 ani de luptă împotriva unui bloc. Victorii în instanță, dar lucrările continuă
— 67 de școli reorganizate. Ce se întâmplă cu profesorii?
— Circa 14 mii de consumatori, fără gaze
— Stoianoglo va candida independent la funcția de bașcan al Găgăuziei
— Comerț stradal la Comrat: Produse vândute pe trotuar, fără a fi păstrate în frigider
— Dudoglo, propus la funcția de bașcan
— Moldova vrea să denunțe un acord al CSI privind combaterea traficului de ființe umane

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Un bărbat de 51 de ani a fost împușcat la Durlești după un conflict. Suspectul, reținut

Un bărbat de 51 de ani a ajuns la spital după ce a fost împușcat în mână în urma unui conflict produs în Durlești. Cazul a avut loc luni, 7 septembrie. Suspectul, un tânăr de 22 de ani, a fost reținut, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor.

Potrivit poliției capitalei, incidentul s-a produs cu puțin timp înainte de intervenția forțelor de ordine. Din datele preliminare, cei doi bărbați s-ar fi certat pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. În timpul conflictului, tânărul de 22 de ani i-ar fi aplicat victimei o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, folosind o armă confecționată artizanal.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Medicii spun că bărbatul se află în afara oricărui pericol.

Poliția a deschis un dosar pentru tentativă de omor. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

Imagine simbol/Primăria Chișinău

Elevii din Chișinău și suburbii, pregătiți gratuit pentru BAC? Ceban cere un program municipal „cu cei mai buni profesori”

Primăria Chișinău intenționează să lanseze un program gratuit de pregătire pentru examenele de bacalaureat. Lecțiile suplimentare ar urma să fie organizate în instituțiile de învățământ din toate sectoarele capitalei și din suburbii. Anunțul a fost făcut pe 7 septembrie de primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Potrivit edilului, programul se va adresa tuturor elevilor care au nevoie de pregătire suplimentară, în special celor ai căror părinți nu își permit să plătească meditații private.

„Să dăm posibilitatea gratuit, cu cei mai buni profesori, la disciplinele de bază, în instituțiile noastre educaționale, pe teritoriul municipiului Chișinău și în suburbii să fie o pregătire masivă, atâta timp cât va exista cerere”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a cerut ca programul să fie elaborat într-un termen scurt, astfel încât orele suplimentare să înceapă până la sfârșitul anului și să continue până la examenele de bacalaureat.

Ceban a solicitat responsabililor să pregătească și o campanie de informare, astfel încât elevii și părinții să afle cum pot beneficia de lecțiile gratuite.

Programul ar putea fi extins și pentru absolvenții de gimnaziu. Ceban a spus că Primăria va analiza propunerea profesorilor de a organiza pregătire suplimentară și pentru elevii care vor susține examenele de absolvire a clasei a IX-a.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: