Colaj NM

PAS și Platforma DA – slogan identic la alegerile locale din capitală. Explicația candidaților

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Platforma Demnitate și Adevăr (DA), care se pregătesc pentru alegerile locale din 5 noiembrie, se pare că au același slogan în cadrul alegerilor locale din municipiul Chișinău. Cel puțin asta reiese din materialele distribuite de PAS și din imaginile publicate pe pagina de Facebook a lui Victor Chironda. Ambii pretendenți la conducerea capitalei promovează mesajul „Pentru un Chișinău European”.

Lilian Carp, reprezentantul partidului de guvernare și Victor Chironda, susținut de Platforma DA la alegerile pentru funcția de primar al capitalei, promovează un mesaj identic în cadrul scrutinului planificat pentru 5 noiembrie.

Primele materiale cu imaginea lui Lilian Carp și sloganul „Pentru un Chișinău European” au fost distribuite în capitală la mijlocul lunii iunie.

NewsMaker

Cu toate acestea, PAS susține că nu a început campania electorală.

„Informarea cetățenilor, discuțiile și comunicarea despre problemele locuitorilor din Municipiul Chișinău este o rutină, pe care echipa PAS o face fără a aștepta campaniile electorale. Acest proces democratic, care nu include solicitarea votului sau alte intenții ce încalcă codul electoral, este o normalitate într-un stat democratic. Problemele cetățenilor trebuie să se regăsească pe agenda publică și să fie soluționate”, a declarat pentru NM Sergiu Bejenari, purtător de cuvânt al fracțiunii PAS în CMC, pe 4 iulie, după ce Partidul Național Moldovenesc a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală (CEC), acuzând formațiunea că ar fi încălcat legea electorală prin distribuirea pliantelor.

Pe 3 iulie, într-o conferință de presă, Victor Chironda a anunțat că va candida la funcția de primar din partea formațiunii Platforma DA. Pe 5 iulie, pe pagina de Facebook a lui Victor Chironda a apărut sloganul „Pentru un Chișinău European”.

Facebook/Victor Chironda

Contactat de NM pentru un comentariu cu privire la mesajul promovat și faptul că este identic cu cel al PAS, Chironda a precizat:

„Eu nu cunosc ce slogan are dl Carp. Eu am mai bine de 10 ani de când promovez ideea de oraș european. Am făcut studii în Europa și am revenit acasă ca să le aplic. Pentru mine este evident că fără un Chișinău european, este imposibilă Moldova europeană. Ivan Ceban la primăria Chișinău este adevăratul pericol pentru parcursul european al Republicii Moldova. Este evident că la nivelul Chișinăului e nevoie de o alternativă pro-europeană, competentă și motivată să ofere soluții pentru orășeni. Sloganul meu reflectă anume această idee”.

Am solicitat un comentariu și din partea PAS, însă reprezentantul formațiunii Sergiu Bejenari s-a limitat la un răspuns laconic: „Europa este a tuturor”.

***

Alegerile locale generale urmează să se desfășoare în această toamnă, pe data de 5 noiembrie. Potrivit CEC, campania electorală va începe la data înregistrării concurenților electorali, dar nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua votării.

Pentru funcția de primar al municipiului Chișinău au anunțat, până la această oră, că vor candida:

– Ruslan Codreanu – Partidul „Puterea Oamenilor”;
– Lilian Carp (PAS);
– Tatiana Bordeianu (PACE);
– Mihail Bagas – Mișcarea social-politică „Liga Orașelor și Comunelor”;
– Ion Bulgac – Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”
– Victor Chironda –  Platforma DA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Apă potabilă gratuită în Aeroportul Chișinău: ce trebuie să cunoască pasagerii

Pasagerii Aeroportului Internațional Chișinău vor putea beneficia de apă potabilă gratuită. În incinta aerogării au fost instalate puncte de alimentare cu apă. Potrivit reprezentanților Aeroportului, pasagerii trebuie să aibă o sticlă reutilizabilă, pe care o pot umple în funcție de necesitate.

Punctele speciale cu apă potabilă gratuită au fost instalate pe 10 iulie. „Tot ce trebuie să faceți este să aveți o sticlă reutilizabilă și să o umpleți ori de câte ori simțiți nevoia. Așa, vă bucurați de confort și, în același timp, contribuiți la protejarea mediului înconjurător”, au comunicat reprezentanții aerogării.

Potrivit reprezentanților Aeroportului, locurile amenajate cu apă potabilă se află în următoarele zone:

– în fața Terminalului;

– lângă Porțile de îmbarcare;

– la „Sosiri”.

***

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului pe 28 martie 2023, după ce, în 2013, a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Maia Sandu l-a acuzat anterior pe liderul ex-Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, și pe fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, de „furtul” aeroportului prin „tranzacții mincinoase”. Ca urmare a acestei scheme, statul a pierdut venituri de aproximativ 1,6 miliarde de lei pe parcursul a nouă ani, a susținut Maia Sandu.

În luna ianuarie 2025, reprezentanții Aeroportului Chișinău au anunțat demararea unui „proiect amplu de extindere a terminalului”. Se menționa că lucrările vor începe în primăvara anului curent și se vor finaliza în toamna 2025.

Începând cu 1 martie 2025, întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău își gestionează de sine stătător cele trei restaurante din incinta aerogării. Până atunci, acestea erau gestionate de o companie. Cele trei restaurante făceau parte din licitațiile pentru închirierea spațiilor comerciale din zona Duty Free a aeroportului, care au fost organizate, dar au eșuat.

Pe 16 martie, directorul Agenției Proprietății Publice Roman Cojuhari a fost întrebat dacă duty-free-urile la fel o să fie administrate de către întreprinderea de stat. „Spre asta mergem. (…) Totul va fi bine, de aceea, nu au fost preluate toate spațiile odată. Întreprinderea să aibă timp să se pregătească. (…) În următoarele luni, aeroportul va anunța, vor fi preluate toate spațiile”, a declarat Cojuhari la TV8. La sfârșitul lunii aprilie, din zona Duty Free a aeroportului din Chișinău au fost scoase produsele și rafturile. Reprezentanții aerogării au explicat că acțiunea este parte „a unei etape importante în procesul de modernizare a infrastructurii aeroportuare” și au menționat că începând cu 1 mai vor prelua „gestionarea directă a spațiilor comerciale destinate segmentului Travel & Retail”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: