parlament.md

PAS și „ȘOR” au susținut noua lege privind ridicarea imunității parlamentare. BCS a refuzat

Cu 64 de voturi, deputații au aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituția Republicii Moldova. Este vorba despre prevederea cu privire la excluderea imunității deputatului în cazul acuzării acestuia de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățirea ilicită și spălare de bani. Inițiativa a fost susținută de fracțiunea Partidului „ȘOR”, nu și de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS).

Modificările prevăd excluderea imunității deputatului în cazul acuzării acestuia de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare de bani.

Astfel, în situațiile respective nu va fi necesară încuviințarea Parlamentului pentru reținere, arestare, percheziționare sau trimitere în judecată a cauzei penale împotriva deputatului.

Proiectul a fost avizat pozitiv de Curtea Constituțională. În avizul ei se arată că proiectul legii constituționale asigură un echilibru corect între principiul inviolabilității mandatului de deputat și interesul investigării inacțiunilor de corupție.  Aprobarea proiectului va contribui la fortificarea încrederii societății în reprezentanții autorităților publice”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

BCS nu a susținut inițiativa

Socialiștii și comuniștii nu au susținut inițiativa. „Un proiect de conjunctură și cu interese politice și care nu va oferi rezultatele electorale scontate”, a calificat inițiativa secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului.

Fracțiunea Partidului „ȘOR” a precizat că votează proiectul în prima lectură, însă vor propune mai multe amendamente pentru lectura a doua.

Pentru a intra în vigoare, în lectura a doua va fi nevoie de votul „pro” din partea a cel puțin 68 de deputați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: