parlament.md

PAS vrea ca stagiile pentru tineri în instituțiile statului să fie plătite. Câți bani ar putea ridica un student

Stagiile pentru tineri în instituțiile de stat ar putea fi plătite din bugetul de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de către deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Ana Calinici.

Ana Calinici a spus că își dorește „stagii de calitate și motivante pentru tineri”.

„Venim cu acest proiect de lege care schimbă imaginea stagiilor cu care ne-am obișnuit. În premieră pentru Republica Moldova, stagiile vor fi plătite din bugetul de stat. Bursa pe care am agreat-o împreună cu Guvernul este de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și se va acorda proporțional numărului de ore efectiv desfășurate”, a comunicat deputata.

Detalii despre proiect:

  • stagiile vor fi desfășurate în Parlamentul Republicii Moldova, Președinția RM, Cancelaria de Stat, ministere și autoritățile subordonate acestora;
  • sunt eligibili tinerii între 18 și 29 de ani inclusiv, și aceștia vor fi selectați prin concurs;
  • proiectul prevede garanții pentru efectuarea unui stagiu calitativ: contract de stagiu, oferirea certificatului de finalizare a programului, evaluarea după criterii clare a activității stagiarului;
  • bursa prevăzută este de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și se va acorda proporțional timpului de stagiu efectiv desfășurat;
  • tinerii vor avea posibilitatea de a fi angajați la finalul stagiului, fără concurs și fără perioadă de probă, la propunerea autorității unde a desfășurat stagiu, dar cu anumite condiții, cum ar fi, deținerea studiilor superioare, finalizarea unui program complet de stagiu de 720 de ore, evaluarea cu „foarte bine” a activității acestuia.

Deputatul PAS Eugeniu Sinchevici a menționat că proiectul încearcă să rezolve două probleme.

„În primul rând, să atragem tinerii în instituțiile statului, pentru a le capacita și, în al doilea rând, să oferim tinerilor puterea de a influența real lucrurile și de a pune umărul la schimbare”, a comunicat parlamentarul.

Deputatul a mai spus că în următoarele săptămâni se va reveni cu consultările publice pe baza acestui proiect.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Farmacia Familiei – 20 de ani de grijă și încredere

În 2005, am pornit la drum cu o misiune simplă dar profundă: să fim aproape de oameni, cu grijă, empatie și respect pentru viață.

20 de ani mai târziu, suntem cea mai mare rețea de farmacii din Moldova. Cu peste 250 de filiale, 1 300 de profesioniști și aproape 2 milioane de pacienți care ne trec pragul în fiecare an, Farmacia Familiei a devenit mai mult decât o farmacie.

A devenit un loc al încrederii. Al speranței. Al faptelor care contează.

Am construit, pas cu pas, o cultură a responsabilității sociale, prin campaniile „Bunicii Grijulii” și „Nepoțeii Grijulii”, pentru ca fiecare drum spre școală să fie mai sigur, iar prin „Puterea Omeniei”, fiecare produs cumpărat s-a transformat într-un gest de solidaritate.

Am fost alături de copiii care luptă cu boli grave, daruindu-le spranța pentru viitor – și am primit, în schimb, recunoștință și zâmbete.

Am dus medicina mai aproape de oameni, prin testarări gratuite a glicemiei, sănătății pielii și a ochilor.

Am fost alături de cetățeni în momente de criză, donând măști și produse esențiale pentru lupta cu pandemia de Covid-19. În clipe grele, am sprijinit refugiații din Ucraina, oferindu-le medicamente, produse de igienă și vouchere, pentru a aduce alinare celor aflați în suferință.

Am încurajat prevenția, educația și am facilitat accesul la informații despre sănătate. Peste 200 de copii din familii nevoiașe au primit laptopuri pentru a putea studia eficient.

Prin programul „Farmacie în satul tău”, am asigurat accesul la medicamente și dispozitive de calitate în cele mai izolate zone. Am renovat cabinete medicale și săli de clasă.  Am pus la dispoziția cetățenilor teste HIV gratuite în toate farmaciile noastre.

Am creat Cardul Familiei și o aplicație mobilă (AndroidiOS), pentru ca produsele și serviciile noastre să fie mereu la îndemână.

Pentru toate acestea, am fost onorați cu trofee și distincții: Mercuriul de Aur, Marca Comercială a Anului, premii internaționale pentru responsabilitate socială, calitate și inovație.

Dar adevărata noastră realizare este în încrederea oamenilor. În acel „mulțumesc” spus sincer, în ochii care se luminează după o consultație, în fiecare poveste care începe cu „am găsit ajutor la Farmacia Familiei”.

În acest an, nu celebrăm doar o simplă cifră. Celebrăm 20 de ani de bine făcut cu sufletul.
Și ne angajăm: să mergem mai departe. Să fim și în următorii 20 de ani – aproape, sinceri, implicați.

Farmacia Familiei
Din 2005, cu grijă pentru sănătatea familiei

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: