Startup Moldova Summit (SMS26), principalul summit dedicat startup-urilor tehnologice și economiei viitorului din Republica Moldova, revine în 2026 cu cea de-a șasea ediție, sub genericul „Born in Moldova. Built for the World.”
Evenimentul va avea loc pe 22 aprilie, la Arena Chișinău, și marchează cea mai amplă ediție de până acum: 2.000 de participanți, 150 de startup-uri, 60 de speakeri internaționali, peste 50 de investitori activi și competiția Startup World Cup, cu o miză de 1.000.000 USD în finala globală.
Ediția din acest an își propune să consolideze poziția summitului ca platformă de referință pentru ecosistemul de startup-uri din regiune, reunind fondatori, investitori, lideri din tehnologie și tineri antreprenori într-un spațiu dedicat ideilor inovatoare, parteneriatelor strategice și oportunităților globale. Participanții vor avea ocazia să exploreze domenii emergente, să testeze concepte de afaceri și să învețe direct de la fondatori și investitori internaționali cum poate fi construit, pas cu pas, un startup cu impact global.
Evenimentul este organizat de Startup Moldova și va pune accent pe experiențe care inspiră, ghidează și conectează participanții cu resursele potrivite pentru a-și transforma planurile și schimba viitorul.
Ce aduce nou ediția #SMS26
Ediția din 2026 a Startup Moldova Summit marchează o extindere semnificativă și își consolidează statutul de platformă regională pentru inovație și antreprenoriat. Pe scena din Chișinău vor urca fondatori locali și internaționali din România, Ucraina, Armenia și diaspora moldovenească, alături de reprezentanți ai unor companii internaționale și investitori din întreaga lume.
SMS26 oferă oportunități de conectare și dezvoltare pentru toți cei prezenți în sală. Fondatorii și antreprenorii tech vor putea identifica parteneri strategici și investitori interesați să susțină proiecte inovatoare. Investitorii și fondurile de venture capital vor avea acces direct la startup-uri validate și inițiative cu potențial ridicat de creștere. Studenții și tinerii la început de carieră vor explora domenii profesionale noi și vor interacționa direct cu fondatori, lideri de business și experți internaționali. Liderii corporativi vor descoperi oportunități concrete de colaborare și inovare, iar diaspora moldovenească va putea să se reconecteze cu ecosistemul local și să identifice proiecte cu impact real.
Pe parcursul zilei, speakeri și experți din întreaga lume vor aborda teme de inovație, tehnologie, inteligență artificială și tendințele globale care modelează viitorul afacerilor.
Participanții vor beneficia de:
Acces la prezentări pe Main Stage și paneluri tematice cu experți din industrii globale
Matchmaking inteligent prin platforma digitală Bria
Oportunități de finanțare pentru companii și viitori antreprenori
Oportunități de dezvoltare profesională
Competiție de pitching: câștigătorul avansează direct în finala globală din San Francisco, cu miza de 1.000.000 USD.
Biletele pentru Startup Moldova Summit 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: SMS26.md
Pachetele de participare sunt adaptate diferitelor profiluri:
Explorer Pass – acces la Main Stage, Expo, workshopuri și matchmaking prin platforma digitală Bria. Destinat profesioniștilor care vor să exploreze oportunități și să își extindă rețeaua.
Startup Pass – destinat fondatorilor și echipelor de startup. Include toate facilitățile Explorer Pass, plus acces prioritar la workshopuri și participare la After-Party.
Executive Pass – destinat liderilor corporativi și managerilor de top. Include toate facilitățile Explorer Pass, plus After-Party, VIP Lounge și recepție pre-eveniment.
Investor Pass – dedicat fondurilor de venture capital, investitorilor angel și managerilor de fonduri. Include toate beneficiile Executive Pass și badge cu vizibilitate sporită.
Studenții pot aplica pentru acces gratuit completând formularul disponibil pe site-ul oficial. Locurile sunt limitate și se acordă în ordinea aplicărilor.
Urmăriți noutățile despre cel mai mare summit dedicat startup-urilor, inovației și economiei viitorului accesând STARTUP MOLDOVA.
Despre Startup Moldova Foundation
Startup Moldova Foundation este organizația care construiește și susține ecosistemul antreprenorial și de inovație din Republica Moldova. Prin programe de accelerare, evenimente, parteneriate internaționale și inițiative de politici publice, SMF conectează fondatori, investitori, corporații și instituții în jurul unui obiectiv comun: o Moldovă în care ideile bune au resurse și piețe. Startup Moldova Summit este evenimentul flagship al organizației, organizat anual cu scopul de a poziționa Moldova pe harta globală a inovației.