Nicholas Kamm / AFP

Pe final de mandat, Joe Biden și-a grațiat fiul: „Sper că americanii vor înțelege”

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) Joe Biden a anunțat că l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, care a fost condamnat pentru declarații false făcute în fața procurorilor, pentru deținerea ilegală a unei arme de foc și care a pledat vinovat în alt dosar privind infracțiuni fiscale. „Nicio persoană rezonabilă care se uită la faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât că Hunter a fost ales doar pentru că este fiul meu”, a menționat președintele american. Anterior, Casa Albă a declarat în repetate rânduri că Biden nu va grația sau nu va comuta pedepsele fiului său, relatează Hotnews. Joe Biden își încheie mandatul pe 20 ianuarie 2025. 

„Astăzi, am semnat o grațiere pentru fiul meu Hunter. Din ziua în care am preluat funcția, am spus că nu voi interveni în procesul decizional al Departamentului de Justiție și m-am ținut de cuvânt chiar și atunci când am văzut cum fiul meu a fost urmărit penal în mod selectiv și nedrept”, a spus Biden într-o declarație publicată de Casa Albă.

Potrivit sursei, „Casa Albă a declarat în repetate rânduri că Biden nu va grația sau nu va comuta pedepsele fiului său, un dependent de droguri în recuperare care a devenit o țintă a republicanilor, inclusiv a președintelui ales Donald Trump”.

„Nicio persoană rezonabilă care se uită la faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât că Hunter a fost ales doar pentru că este fiul meu. (…) În încercarea de a-l distruge pe Hunter, au încercat să mă distrugă și pe mine – și nu există niciun motiv să cred că se vor opri aici. Destul, este destul”, a adăugat președintele american care își încheie mandatul pe 20 ianuarie 2025.

Biden a declarat că a luat decizia în cursul weekendului.

„Iată adevărul: cred în sistemul de justiție, dar pe măsură ce m-am luptat cu acest lucru, cred, de asemenea, că politica brută a infectat acest proces și a dus la o eroare judiciară – și odată ce am luat această decizie în acest weekend, nu avea sens să o mai amân. (…) Sper că americanii vor înțelege de ce un tată și un președinte au ajuns la această decizie”, a încheiat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

unn.ua/foto simbol

Două rachete de croazieră au pătruns în spațiul aerian al R. Moldova și au ieșit câteva minute mai târziu: erau de tip Banderol⚡⚡⚡

Două rachete de croazieră de tip Banderol au pătruns, în dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au intrat la un interval de două minute, dinspre regiunea Odesa, iar câteva minute mai târziu au părăsit spațiul aerian al țării. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării.

Potrivit Ministerului Apărării, cele două rachete de croazieră de tip Banderol (S8000) au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei.

„Prima racheta a traversat frontiera de stat la ora 06.04 din direcția localității Iaski, regiunea Odesa, Ucraina spre localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă cu părăsirea spațiului aerian național la ora 06.09 în direcția localității Starocazacie, regiunea Odesa, Ucraina. A doua rachetă a traversat frontiera de stat la ora 06.06 din direcția localității Lîmanske, regiunea Odesa, Ucraina spre localitatea Pervomaisc, segmentul transnistrean, cu părăsirea spațiului aerian național la ora 06.10 în direcția localității Razdelna, regiunea Odesa, Ucraina”, a comunicat instituția.

***

Înainte de incidentul din 11 noiembrie, spațiul aerian al Republicii Moldova fusese traversat ilegal ultima dată pe 7 noiembrie, când două obiecte de tip aerostat au pătruns pe teritoriul țării.

Menționăm că nu este prima dată când rachete de tip Banderol pătrund ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova. Pe 3 octombrie curent, când spațiul aerian al țării a fost survolat ilegal de șase ori, pe teritoriul Republicii Moldova au fost identificate elemente de propulsie și componente similare celor ale modelului hibrid S8000 Banderol.

Potrivit Euronews, racheta „Banderol” este o armă ieftină a Rusiei pentru a contracara apărarea antiaeriană a Ucrainei. Cunoscută și sub indicativul S8000, aceasta a fost documentată pentru prima dată în Ucraina în primăvara anului 2025. Este un proiectil reactiv de mici dimensiuni, care combină caracteristicile unei rachete de croazieră și ale unei drone de atac cu motor reactiv. Este mai ieftin și are o încărcătură de luptă mai mică decât o rachetă de croazieră obișnuită, dar pentru interceptarea sa sunt necesare adesea sisteme complexe de apărare antiaeriană. Produsă de compania rusă „Kronștadt”, „Banderol” este lansată în principal de pe dronele „Orion” și este integrată și pe elicopterele Mi-28. Poate atinge peste 500 km/h și are o rază de acțiune de până la 500 km.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: