Parlamentul din Georgia

Pe fundalul protestelor violente, partidul de guvernare din Georgia a retras proiectul de lege privind „agenții străini”

Partidul de guvernare din Georgia a retras proiectul de lege privind „agenții străini”, pe fundalul protestelor violente, informează BBC. 

Proiectul de lege prin care ONG-urile și redacțiile mass-media din Georgia, care beneficiază de finanțare din afara țării, urmau să fie incluse într-un registru al „agenților străini” a fost retras. Anunțul a fost făcut pe 9 martie printr-o declarație comună, semnată de partidul de guvernare „Visul georgian” („Грузинская мечта”), majoritatea legislativă și mișcarea civică „Puterea poporului” („Сила народа”). Cu toate acestea, partidul de guvernare insistă pe această inițiativă.

„Vedem că proiectul de lege adoptat în prima lectură a provocat disensiuni în societate. Mașinăria de minciuni a reușit să prezinte proiectul de lege în lumină negativă și să ducă în eroare o parte a populației. A fost aplicată o etichetă falsă de „lege rusească”, iar aprobarea acestuia în prima lectură a fost catalogată drept abatere de la cursul european în ochii unei părți a societății”, se arată în declarație.

„În afară de asta, forțele radicale au reușit să atragă tinerii în acțiuni ilegale. Le mulțumim forțelor de ordine, care au reacționat cu răbdare și profesionalism la violențe”, au continuat parlamentarii georgieni.

***

Amintim că, în noaptea de 8 spre 9 martie au continuat confruntările violente ale protestatarilor și poliției. Unii manifestanți au spart geamurile de la etajele inferioare ale Parlamentului și au încercat să înconjoare clădirea. Majoritatea demonstranților au rămas în fața intrării principale din bulevardul „Rustavel”. La început, polițiștii au dispersat persoanele care au înconjurat clădirea, apoi i-au alungat din piață pe ceilalți.

Potrivit presei, unii protestatari au aruncat cu pietre în polițiști, au rupt bănci, au dat foc la containere cu gunoi și chiar au incendiat un automobil. De asemenea, demonstranții au încercat să construiască baricade. De cealaltă parte, poliția a utilizat gaz lacrimogen și furtunuri cu apă. Deocamdată nu a fost anunțat numărul persoanelor reținute. În seara precedentă, cel puțin 66 de persoane au fost duse la inspectoratele de poliție.

Președinta Georgiei Salome Zurabișvili a declarat că nu va promulga legea respectivă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procedurile de înfrățire dintre Focșani și Chișinău, suspendate după ce Ceban a primit interdicție de intrare în România

Municipiul Focșani a suspendat procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău, după reacțiile care odată cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României în privința primarului capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Anunțul a fost făcut de primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa de Facebook.

Cristi Valentin Misăilă a menționat că, în ultima vreme, a fost ținta unor „atacuri” din partea reprezentanților locali ai USR în legătură cu inițiativa privind înfrățirea dintre Focșani și Chișinău, după ce Ion Ceban a primit interdicție de intrare în România. Edilul a precizat că, pentru că acest demers „risca să fie compromis de interpretări politice”, procedurile de înfrățire cu Chișinău au fost suspendate, „până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice”. Decizia a fost luată pe 11 iulie.

Din păcate, prea des asistăm la o politică alimentată de atacuri ieftine și reflexe populiste. În loc să se înțeleagă rostul profund al colaborării dintre comunități, unii aleg să transforme orice pas înainte într-o oportunitate de scandal. Le transmit că dezvoltarea reală nu se face cu lozinci și acuzații ci cu muncă și parteneriate solide. În ciuda unor astfel de atacuri, Primăria Focșani va continua să aleagă calea valorilor sale tradiționale, a deschiderii și a respectului față de oameni, dincolo de zgomotul de fundal al unei politici fără substanță”, a spus primarul.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Atât Ion Ceban, cât și Blocul Alternativa, din care face parte inclusiv partidul MAN, condus de edilul capitalei, au declarat că în spatele deciziei s-ar afla președinta Maia Sandu și formațiunea de guvernământ PAS. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins învinuirile, declarând că interdicția are legătură cu acțiunile lui Ion Ceban. Oficialul a evidențiat pozițiile pro-ruse pe care le-a avut primarul de-a lungul timpului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: