Consiliul Superior al Procurorilor

Pentru prima oară în ultimii 3 ani va avea loc Adunarea Generală a Procurorilor

Procurorii din întreaga țară se vor convoca în Adunare Generală pe data de 23 august, începând cu ora 10:00. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), întruniți în ședință pe 19 iulie.

Reuniunea este convocată pentru a numi noi membri ai Consiliului Suprem al Procurorilor dintre candidații care au promovat o evaluare externă a eticii și integrității profesionale (Pre-vetting).

Președintele CSP Angela Motuzoc a cerut procurorilor să participe la formarea unei comisii pentru numirea candidaților și examinarea plângerilor.

Participanții Adunării Generale a Procurorilor vor trebui să aleagă cinci noi membri ai CSP din cei șapte candidați care au trecut testul integrității etice și financiare. Candidații pentru aceste funcții sunt: Mariana Cherpec, Iuri Lealin, Alena Nesterova, Dumitru Obada, Eduard Panea, Elena Roșior, Olesea Vîrlan și Rodica Ciobanu.

Recent, procurorul general interimar, Ion Munteanu, și-a exprimat speranța, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că Consiliul Superior al Procurorilor va deveni funcțional, în perioada imediat următoare, astfel încât funcțiile vacante să fie suplinite cât mai curând posibil. „Trebuie să asigurăm funcționalitatea în sistemul procuraturii”, a declarat Munteanu.

Ultima ședință a Adunării Generale a Procurorilor a avut loc în februarie 2020.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VinOpera 2026 se apropie: Valentina Nafornița, Iurii Samoilov și o seară de operă la Castel Mimi

Pe 4 septembrie 2026, Castel Mimi va găzdui cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOpera, o ediție aniversară dedicată sopranei Valentina Nafornița și celor 15 ani de carieră ai artistei.

O ediție aniversară dedicată Valentinei Nafornița

Născută în Republica Moldova și apreciată pe scene internaționale, Valentina Nafornița revine la VinOpera pentru un concert aniversar în fața publicului de acasă.

Alături de ea, pe scena de la Bulboaca, va evolua baritonul ucrainean Iurii Samoilov, artist prezent pe importante scene internaționale, care revine la VinOpera după participarea sa din 2022. În program vor avea apariții speciale și tenorul Dumitru Mîțu, voce lirică apreciată, și mezzosoprana Lilia Istratii, prezență scenică expresivă.

Program artistic actualizat

Programul serii va include lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Francesco Cilea, Franz Lehár, Emmerich Kálmán, Giacomo Puccini, Antonín Dvořák, George Enescu, Jacques Offenbach și Zequinha de Abreu.

Publicul va asculta momente din „Don Giovanni”, „Adriana Lecouvreur”, „The Merry Widow”, „Rusalka”, „Les Contes d’Hoffmann”, dar și „Romanian Rhapsody No. 1” de George Enescu.

Vinuri, gastronomie și experiențe pentru oaspeți

În acest an, oaspeții vor putea descoperi și Vernisajul Vinului Micilor Producători, o zonă dedicată vinăriilor locale și vinurilor care merită cunoscute. Tot în seara evenimentului va fi disponibil și Opera Buffet, cu preparate care vor putea fi procurate contra cost, direct la Castel Mimi.

Pentru cei care nu au reușit să-l vadă până acum, la VinOpera va fi prezentat și modelul Porsche creat special pentru Moldova, într-un spațiu dedicat oaspeților evenimentului.

Bilete Standard și Premium

Biletele Standard și Premium sunt disponibile pe iTicket.md, cu prețuri între 1.500 și 2.900 lei, în funcție de zona aleasă.

Acestea includ acces la concert, welcome drink cu spumant 9 Muses, acces la degustările de vin din cadrul Vernisajului Vinului Micilor Producători, cafea Julius Meinl și preț de ofertă la o selecție de vinuri Castel Mimi.

Cina la Balcon

Pentru oaspeții care își doresc o experiență aparte, este disponibilă și „Cina la Balcon”, o opțiune cu cină servită, vinuri Castel Mimi și vedere către scenă, din zona balconului Castel Mimi.

„Cina la Balcon” costă 4.000 lei per persoană și poate fi achiziționată pe castelmimi.md sau pe iTicket.md.

Transport cu trenul

Pentru o deplasare mai comodă, sunt disponibile bilete la trenul Chișinău–Bulboaca–Chișinău, la prețul de 150 lei per persoană.

Plecarea din Chișinău este programată la ora 17:00, iar întoarcerea din Bulboaca la ora 22:30.

Detalii eveniment

VinOpera 2026 va avea loc pe 4 septembrie, la Castel Mimi, în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.

Dress code: ținute de seară.

Biletele sunt disponibile pe iTicket.md.

Organizator și parteneri

Organizator: Fundația Constantin Mimi

Parteneri: Castel Mimi, Mastercard, Oficiul Național al Turismului, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Orange

Partener echipament tehnic: Bisconcert

Partener media general TVR Moldova și alți parteneri media: TV8, Agora

Official Coffee Partner: Julius Meinl

Vino la aniversarea Valentinei Nafornița pentru o experiență muzicală emblematică, doar la VinOpera, la Castel Mimi.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: