Procuratura Anticorupție (PA) își exprimă îngrijorarea față de felul în care a fost organizat concursul pentru funcția de procuror general și rezultatele acestuia. PA susține că este îngrijorată, inclusiv, de conduita unui membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), cât și a unui candidat în timpul audierilor publice. Instituția nu
Ministra Justiției, Veronica Moraru-Mihailov, a adresat un mesaj acuzatorilor reuniți astăzi, 22 decembrie, la Chișinău, pentru Adunarea Generală a Procurorilor, unde urmează să fie aleși membrii Consiliului Superior al Procuraturii (CSP) dintre candidații care au trecut evaluarea integrității etice și financiare – Pre-Vettingul. Ministra a îndemnat procurorii să se implice
Prim-ministrul Dorin Recean încurajează procurorii din țară să participe la Adunarea Generală a Procurorilor, planificată pentru vineri, 22 decembrie. Premierul a făcut apelul în debutul ședinței Cabinetului de miniștri din 21 decembrie. Potrivit lui, procurorii pot, pentru prima dată, să-și aleagă conducerea care să „înfăptuiască curățarea sistemului” – ocazie pe
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a participat, pe 23 august, la deschiderea Adunării Generale a Procurorilor, care a convocat pe 23 august procurorii din întreaga țară pentru prima oară în ultimii 3 ani, iar apoi a fost amânată. Mihailov-Moraru le-a dat asigurări procurorilor că Ministerul Justiției a fost, este și rămâne
Adunarea Generală a Procurorilor, care a convocat pe 23 august procurorii din întreaga țară pentru prima oară în ultimii 3 ani, a fost amânată. S-a întâmplat după ce trei candidați, care anterior nu au promovat evaluarea externă a eticii și integrității profesionale (Pre-vetting), dar au contestat decizia la Curtea Supremă
Procurorii din întreaga țară se vor convoca în Adunare Generală pe data de 23 august, începând cu ora 10:00. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), întruniți în ședință pe 19 iulie. Reuniunea este convocată pentru a numi noi membri ai Consiliului Suprem al Procurorilor dintre