Percheziții matinale la Primăria Durlești: vizează schemele cu terenuri

Centrul Național Anticorupție (CNA) a descins în dimineața zilei de 28 ianuarie la Primăria Durlești. Informațiile au fost confirmate pentru NM de către Angela Starinschi, ofițer de presă al CNA. 

„Efectuăm acțiuni de urmarire penală într-un dosar din gestiunea CNA care vizează ilegalități la eliberarea actelor permisive de către persoane publice din cadrul Primăriei Durlești. Deocamdată nu putem oferi mai multe detalii, dat fiind faptul că investigațiile sunt în derulare”, a precizat Angela Starinschi.

Amintim că în anul 2021, mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.

Ulterior, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va cumpăra gaz extras de România din Marea Neagră. Tofan anunță când vor începe livrările

Republica Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaz extras de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 27 octombrie, la conferința de presă comună cu omologul său român, Luca Niculescu, care se află în vizită oficială la Chișinău. Potrivit lui Tofan, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Deci, începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul Vasile Tofan.

Potrivit oficialului, o cantitate importantă de gaz din Neptun Deep a fost deja alocată pentru consumul Republicii Moldova. Tofan nu a precizat volumul, dar a spus că parteneriatul este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru consumatorii moldoveni.

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, iar România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa. Sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri. Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici. Este un parteneriat avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și cetățenii din Moldova”, a mai declarat Tofan.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: