Telegram/Олег Синєгубов

Persoane rănite și clădiri distruse. Ucraina raportează un atac al rușilor asupra Harkov (FOTO)

Peste 20 de persoane au fost rănite în regiunea Harkov a Ucrainei. Armata rusă a atacat cu bombe aeriene orașul Harkov și suburbiile sale, în seara zilei de 21 septembrie, relatează Meduza. Una dintre muniții a căzut la intrarea într-o clădire de locuit. 68 de persoane au fost evacuate. În urma bombardamentelor au fost distruse două blocuri de apartamente iar alte șapte case au fost avariate. 

Poliția Ucrainei a anunțat că armata rusă a atacat cu bombe aeriene cartierul Șevcenkovskii al orașului Harkov și suburbiile sale, în seara zilei de 21 septembrie.

Una dintre muniții a căzut la intrarea într-o clădire de locuit cu mai multe etaje. 68 de persoane au fost evacuate din această casă.

Potrivit guvernatorului regiunii Harkov Oleg Sinegubov, 21 de persoane au suferit răni. Poliția a raportat că printre victime sunt 3 minori – un copil de opt ani și doi adolescenți de 17 ani.

În urma bombardamentelor au fost distruse două blocuri de apartamente și alte șapte case au fost avariate – a adăugat Sinegubov.

Forțele aeriene ucrainene au raportat că, în noaptea de 22 septembrie, trupele ruse au lansat 80 de drone de tip Shahed și două rachete ghidate Kh-59/69 asupra Ucrainei. Forțele ucrainene de apărare aeriană ar fi doborât 71 de drone. 

Rusia nu a comentat deocamdată informațiile prezentate în Ucraina.

Telegram/Олег Синєгубов
Telegram/Олег Синєгубов
Telegram/Олег Синєгубов
Telegram/Олег Синєгубов
Telegram/Олег Синєгубов
Нацполиция Украины

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: