Peskov neagă că Putin s-ar folosi de dubluri pentru aparițiile în public: „Sunt minciuni!”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, infirmă zvonurile potrivit cărora liderul de la Moscova, Vladimir Putin, s-ar folosi de sosii pentru aparițiile sale în public. Peskov susține că președintele rus ar fi sănătos și că acesta nu s-ar ascunde în buncăre, așa cum a fost vehiculat în spațiul public, cu precădere odată cu invadarea militară a Ucrainei.

„Șeful statului a fost și rămâne mereu activ și nu a stat niciodată în „buncăre””, a spus secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, citat de kp.ru.

Menționăm că declarațiile potrivit cărora președintele rus, Vladimir Putin, s-ar folosi de dubluri pentru aparițiile sale în public s-au intensificat odată cu deplasarea liderului de la Kremlin, de curând, în teritorii ucrainene ocupate de Rusia – a doua sa vizită în zona de conflict, după cea din martie, în Crimeea şi la Mariupol. Secretarul Consiliului Național ucrainean de Securitate, Oleksii Danilov, a susținut că vizita lui Putin în partea ocupată a regiunii Herson este o înscenare şi că, în realitate, presei i s-a arătat o sosie a liderului rus.

„Nu era Putin acolo. Era o sosie. Este un lucru bine-cunoscut”, a declarat Danilov, afirmațiile căruia au fost catalogate drept „ciudate” atunci de Moscova.

Zvonuri despre o recurgere la sosii ale lui Vladimir Putin circulă de mai mulți ani, la fel ca şi despre starea sănătății acestuia. Ele sunt alimentate de rarele apariții publice ale liderului de la Kremlin, de regulă singur sau prin video-conferințe.

În februarie 2020, Putin declara că s-a opus, în anii 2000, ca serviciile sale să recurgă la sosii pentru a-i asigura securitatea, în contextul în care Rusia se afla în epoca unor atentate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Confirmat: Moldova reduce cu 50% tarifele pentru tranzitul cerealelor din Ucraina. Guvernul estimează câștiguri de milioane de euro⚡️⚡️⚡️

Mărfurile ucrainene vor tranzita Republica Moldova pe cale ferată cu tarife reduse cu 50%. Guvernul de la Chișinău susține că măsura, convenită cu autoritățile de la Kiev, este avantajoasă pentru ambele părți și ar putea aduce Căii Ferate din Moldova venituri de câteva milioane de euro.

Potrivit Executivului, Ucraina planifică să exporte și să transporte aproximativ șase milioane de tone de mărfuri în anul agricol 2026, pe diferite rute regionale. Republica Moldova își propune să atragă aproximativ 10% din acest volum, motiv pentru care a oferit o reducere de 50% pentru tranzitul feroviar pe teritoriul său. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că este „o practică obișnuită ca asemenea reduceri să fie acordate pentru atragerea unor volume mari de tranzit”.

„Chiar și în condițiile unor reduceri consistente, volumele negociate vor genera venituri și profituri pentru Calea Ferată din Moldova. Oportunitatea potențială pentru CFM este estimată la câteva milioane de euro, de aceea ne dorim ca operatorul nostru feroviar să atragă o parte cât mai mare din aceste venituri. În paralel, lucrăm la creșterea capacității CFM, pentru a asigura o logistică cât mai eficientă”, a declarat Dumitru Ciorici.

Executivul menționează că noul regim tarifar se aplică începând cu 10 august și va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2026.

Totodată, Guvernul confirmă că, în baza acordului dintre cele două state, începând cu 17 august va fi modificată ruta trenului Kiev–Chișinău, astfel încât transferul cetățenilor ucraineni către Aeroportul Internațional Chișinău să fie mai rapid și mai comod.

Precizăm, premierul Ucrainei, Serghei Korețki, a anunțat pe 12 august că a convenit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aplicarea reducerii de 50% la tarifele pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene. Oficialul ucrainean a calificat măsura drept un sprijin pentru exportatorii ucraineni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Marea Neagră, și a mulțumit Chișinăului.

Tot astăzi, viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că autoritățile de la Chișinău discută cu partea ucraineană despre un coridor alternativ pentru exportul cerealelor, însă doar în cazul în care infrastructura din Ucraina este afectată de bombardamente.

„La etapa actuală, noi vorbim despre cazuri excepționale, ieșite din comun, pentru că în majoritatea cazurilor cerealele ucrainești circulă pe teritoriul Ucrainei și merg spre porturile care se află pe râul Dunăre – Reni sau Ismail. Noi am vorbit despre un coridor în caz că sunt bombardate căile de acces pe care le au ei. (…) Din acest considerent, modul de lucru pe care îl are Ministerul Infrastructurii din Moldova împreună cu cel din România este că noi suntem solidari și venim cu reacții rapide și prompte atunci când au nevoie pe o zi, două, trei să ajungă marfa care a fost pornită atât pe calea navală, cât și terestră în porturile din Ucraina”, a declarat Bolea după ședința Guvernului.

Amintim că Reuters a scris în ajun, citând surse de la Kiev și Chișinău, că Ucraina analizează posibilitatea de a exporta cereale pe cale ferată prin Republica Moldova către portul românesc Constanța, pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene. Agenția scria că Kievul a solicitat Chișinăului o reducere de 50% a tarifelor pentru transportul feroviar. Ulterior, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a confirmat că poartă discuții cu autoritățile ucrainene privind tranzitul cerealelor spre Constanța și că este analizată posibilitatea aplicării unor reduceri tarifare, fără a preciza însă nivelul acestora. Potrivit ministerului, reducerile pentru volume mari de marfă reprezintă o practică utilizată la nivel internațional.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: