Peste 300 de muncitori din Asia locuiesc în căminele UTM: „Studenții au preferat altceva, spațiile rămân goale și sunt date în chirie”

Universitatea Tehnică a Moldovei confirmă că are cazați muncitori străini în cadrul căminelor studențești ale fostei Universități Agrare. Precizarea a fost făcută pentru NewsMaker, de către Mihaela Cimbriciuc, responsabilă de relațiile cu mass-media la UTM, după ce deputatul Vlad Bătrîncea a spus, la ședința Parlamentului din 18 iunie, că în căminele aflate în posesia UTM, locuiesc peste 400 de migranți din Asia „în loc de studenți sau profesori”. Reprezentanta UTM a precizat că este vorba despre 328 de muncitori străini, cazați în baza unui contract de chirie încheiat cu compania angajatoare, în spațiile rămase libere după ce studenții au preferat alte opțiuni de cazare. 

„În căminele noastre libere locuiesc 328 de muncitori străini care plătesc taxa de chirie. Ei sunt aduși în Moldova de companii care prestează aceste servicii”, a declarat Miahela Cimbriciuc.

Aceasta a confirmat că muncitorii provin din Asia și a explicat că spațiile ocupate sunt cele rămase libere după ce studenții au preferat alte opțiuni de cazare.

„Atâta timp cât spațiile nu au fost ocupate, studenții nu s-au cazat în acele spații, au preferat altceva, au avut alte opțiuni, spațiile rămân goale și sunt date în gestiune prin contract de chirie”, a precizat reprezentanta UTM.

Cimbriciuc a precizat că contractele cu muncitorii ar fi reziliate în cazul în care numărul studenților ar crește și ar fi nevoie de spațiile respective.

„Dacă vom avea un număr mai mare de studenți, și noi evident ne dorim acest lucru, atunci vom avea grijă ca toți studenții noștri să-și ocupe locul de cazare în cămin. Prioritate au studenții noștri”, a adăugat aceasta.

Reprezentanta universității a precizat și că muncitorii plătesc o taxă diferită de cea achitată de studenți, contractul fiind încheiat între universitate și companiile angajatoare.

Întrebată despre Agrotech Park, companie care aparține UTM și despre care deputatul Bătrîncea a făcut, de asemenea, referire, Cimbriciuc a precizat că informațiile despre proiect sunt publice.

„Agrotech Park este construit pe teritoriul fostei Universități Agrare, în prezent campusul Mircești. Acolo planificăm să avem hub-uri unde vom uni cercetarea cu mediul antreprenorial. Studenții noștri vor face lucrări experimentale, vor avea laboratoare și plantații unde pot să testeze. Lansarea Agrotech-ului este planificată pentru cea mai scurtă perioadă, prin toamna acestui an”, a declarat reprezentanta UTM.

UTM a transmis și un comunicat oficial, în care a precizat că Agrotech Park este unicul hub din Moldova care va reuni cercetarea în agricultură și mediul antreprenorial, fiind construit în clădiri abandonate și nerenovate de zeci de ani din campusul Mircești.

„Am văzut că deputatul Vlad Bătrîncea este curios despre persoanele cazate în căminele UTM. Răspundem: în spațiile libere din căminele UTM sunt cazați 328 de muncitori străini, cu contract de chirie semnat cu compania angajatoare. Despre Agrotech Park SRL, care aparține UTM, informațiile sunt publice și transparente. Îl invităm pe domnul deputat într-o vizită la Agrotech Park SRL, în stațiile de cercetare și extensiune în agricultură, în livezile, laboratoarele și serele UTM, pentru a vedea cum se dezvoltă cu adevărat învățământul agricol, nu doar «să fie cu ochii pe patrimoniu»”, se arată în comunicatul UTM.

Precizăm că deputatul Partidului Socialiștilor din Moldova și vicepreședinte al Parlamentului, a dezvăluit în timpul ședinței din 18 iunie că „la un cămin al universității agrare, înghițită de UTM, trăiesc nu studenți și profesori, dar peste 400 de migranți din Asia”.

Amintim că, în luna mai, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a declarat că Republica Moldova are nevoie în prezent un maximum de circa 100 de mii de muncitori străini în economia sa.

Potrivit unor date publicate de Realitatea.md, în primele șase luni ale anului, circa 3.700 de străini au obținut permis de muncă în Moldova, iar alți 114 au primit permis de ședere. În aceeași perioadă, 104 străini au fost expulzați pentru încălcarea regimului de ședere. Cei mai mulți dintre cetățenii care au obținut permis de muncă provin din Nepal (1.110), Bangladesh (650), Uzbekistan (604) și India (276).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

libertatea.ro

Ex-mitropolitul Petru, la marșul Pride? Angelica Frolov denunță un fake care circulă online

În spațiul online circulă un videoclip generat cu ajutorul inteligenței artificiale în care coordonatoarea de proiect a Centrului Genderdoc-M, Angelica Frolov, apare afirmând că fostul mitropolit al Basarabiei, Petru, va participa la marșul Pride din Chișinău, programat pentru acest sfârșit de săptămână. Într-o postare pe Facebook, Frolov a precizat că imaginile nu sunt autentice și i-a îndemnat pe utilizatorii rețelelor sociale să le raporteze.

Propagandiștii au făcut un video cu AI în care, chipurile eu, spun „vestea minunată” că mitropolitul Petru va participa la marșul Pride. Avatarul meu vorbește cu un accent care nu-mi este specific și se vede bine că este generat. Dar multă lume cade pradă acestei făcături. Vă rog să raportați”, a transmis Angelica Frolov.

Precizăm că deepfake-ul apare pe fondul scandalului din jurul Mitropoliei Basarabiei, care a izbucnit după apariția în spațiul public a unor imagini video care pretind să-l surprindă pe ex-mitropolitul Petru în ipostaze intime alături de un alt bărbat. Cu puțin timp înainte de difuzarea acestor imagini, Mitropolia Basarabiei anunțase retragerea lui Petru din funcție, invocând motive de vârstă și de sănătate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: