playtech.ro

Peste 800 de moldoveni, lăsați fără buletine românești la vamă? Presa: principalul motiv – domiciliul fictiv

Aproximativ 870 de persoane cu dublă cetățenie româno-moldovenească au rămas, de la începutul anului 2025, fără buletine de identitate românești, scrie 24iasi.ro cu referire la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Documentele au fost reținute la frontieră. Potrivit sursei citate, principalul motiv este domiciliul fictiv declarat în România.

Presa română scrie că cetățenii moldoveni care au rămas fără cărțile de identitate fie treceau frontiera din România în Republica Moldova, fie în sens invers.

„În conformitate cu prevederile art. 18 din Ordonanță de Urgență nr.105 din 2001 privind frontiera de stat a României, în cazurile în care se constată că documentele de călătorie nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a da dreptul titularului acestora să intre sau să iasă din țară, șeful punctului de trecere poate dispune întreruperea călătoriei acestuia”, a declarat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași pentru sursa citată.

Instituția a mai spus că, „de la începutul acestui an, pe timpul desfășurării misiunilor specifice, în punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, la nivelul structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au fost reținute în vederea transmiterii către organele emitente aproximativ 870 de cărți de identitate care nu mai constituiau documente de călătorie”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: