Tinerii cer majorarea burselor de aproape 3 ori. Petiție adresată Ministerului Educației 

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a lansat astăzi o petiție publică prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării creșterea burselor studențești la nivelul coșului minim de existență sau implementarea unor măsuri alternative de sprijin: subvenționarea căminelor, tichete de masă, eliminarea taxei de cămin pentru bursieri sau credite studențești cu dobândă 0%.

CNTM atrage atenția că majoritatea studenților primesc sub 40% din minimul necesar pentru un trai decent, ceea ce afectează performanța academică, sănătatea mintală și accesul egal la educație. Organizația cere autorităților să asigure condiții care permit tinerilor să se concentreze pe studiu, cercetare și dezvoltare personală.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, coșul minim de existență la nivel național este de 2 963 de lei/lună, iar în orașele mari ajunge la 3 357 de lei, în timp ce majoritatea burselor variază între 1 015 și 1 295 de lei/lună.

Această diferență forțează studenții să muncească suplimentar sau să renunțe la activități extracurriculare, stagii sau voluntariat, iar cei din medii vulnerabile riscă abandonul studiilor. CNTM susține că a transmis Ministerului Educației un demers pe 27 octombrie, dar până în prezent nu a primit răspuns oficial.

NewsMaker a solicitat un comentariu Ministerului Educației și Cercetării privind analiza petiției, însă până la momentul publicării materialului nu am primit niciun răspuns.

Studenții din Moldova se confruntă cu dificultăți majore în a-și asigura traiul în timpul studiilor. Bursa de categorie I, de 1.295 de lei, reprezintă doar o treime din coșul minim de consum, estimat la 3.300 de lei.

Mărturiile studenților reflectă gravitatea situației: unii nu pot acoperi nici măcar costul căminului, în timp ce alții sunt nevoiți să lucreze în domenii precum fast-food sau ca dansatori, pentru a reduce presiunea financiară asupra familiilor. Această situație afectează performanța academică, studenții recunoscând că nu reușesc să îndeplinească toate sarcinile la timp.

Amintim că  tinerii din R. Moldova ar putea fi beneficiari de carduri europene, care să le ofere beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, în transport sau la muzee. Ministerul Educației și Cercetării pregătește, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret, lansarea cardului european, care ar urma să fie implementat din 2026. În prezent, cardul european este utilizat în peste 30 de state.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: