Facebook/Arina Spataru

„Plătește taxe mitropolitului”. Explicația Arinei Spătaru de ce nu a declarat veniturile soțului său, care este preot

Arina Spătaru, candidatul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) la funcția de primar al Chișinăului, susține că nu a indicat veniturile soțului în declarația de avere și interese personale pentru că el este preot. „Nu este obligat, conform legii, să declare și nu am declarat”, a comunicat Spătaru, adăugând că „preoții din mitropolia Chișinău și a întregii Moldovei plătesc taxe mitropolitului și acolo toate întrebările”. 

La dezbaterile electorale de la ProTV, Arina Spătaru a fost întrebată de NewsMaker de ce a omis veniturile soțului în declarația de avere și interese personale pentru anul trecut. „Ați indicat venituri de 60 de mii de lei și le-ați omis pe cele ale soțului dumneavoastră care este preot. În schimb, în 2021 ați cumpărat un teren, o casă cu suprafața de 200 de metri pătrați în valoare de peste 300 de mii de lei și o mașină de 20 de mii de euro”, a comunicat prezentatoarea emisiunii.

„Nu am cumpărat terenuri”, a ținut să precizeze Spătaru. „În 2021 am primit în calitate de donație, din partea părinților mei, casa părinților mei care au fost proprietari. (…) Este donație”, a adăugat candidata.

Întrebată dacă a cumpărat teren, Spătaru a reacționat: „Nu doamnă, nu am cumpărat. Nu am cumpărat nici casă, nimic. Am primit casa părinților cu teren”.

„Mașina Volvo… Am vândut mașina soțului Volvo mai veche, am mai adăugat bani pe care i-am câștigat în calitate de deputată și am cumpărat o mașină mai confortabilă”, a adăugat pretendenta la șefia capitalei.

La întrebarea de ce nu a declarat toate veniturile familiei, Spătaru a comunicat: „Soțul meu este preot al bisericii ortodoxe din Moldova. El nu este obligat, conform legii, să declare și nu am declarat. Niciodată nu am declarat veniturile lui în calitate de preot. Vă reamintesc că preoții din mitropolia Chișinău și a întregii Moldovei plătesc taxe mitropolitului și acolo vă rog toate întrebările. (…) Nu este mare secret, dar nu este obligație și nu am folosit-o. (…) Cum avea să vorbim despre problemele preoților din Republica Moldova”.

Menționăm că Arina Spătaru, candidatul la funcția de primar al Chișinăului, a declarat la Comisia Electorală Centrală că anul acesta a primit un salariu total de peste 22 mii de lei și a avut un venit de 40 mii de lei din chiria unor spații. Soțul Arinei Spătaru este absent în declarația de are.

 

 

 

Precizăm că dezbaterile sunt realizate de postul de televiziune PRO TV Chișinău, în parteneriat cu Asociația Promo-LEX, asociația „Centrul de Investigații Jurnalistice”, publicația online independentă „NewsMaker”, Asociația „Primăria Mea”, agenția de presă „IPN” și portalul „Privesc.Eu”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Irina Vlah s-a apucat de cântat: politiciana a lansat o dedicație muzicală pentru PAS

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie.

Membrii partidului au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

„În aceste clipuri am transmis emoțiile oamenilor pe care îi întâlnim în toată țara și, mai ales, speranța uriașă că pe 28 septembrie vom reda Moldova cetățenilor ei”, menționează Vlah.

Solicitat de NewsMaker pentru un comentariu, serviciul de presă al PAS a declarat că nu comentează acțiunea Partidului „Inima Moldovei”.

Menționăm că mandatul actualului Parlament se va încheia în iulie. Speakerul Igor Grosu a declarat la la RLIVE TV că a avertizat Guvernul că până atunci trebuie prezentate și votate toate proiectele importante.

***

Precizăm că Irina Vlah și-a început cariera politică în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Aceasta a reprezentat formațiunea în Parlament din 2005 până în 2014. În anul 2014, Vlah a părăsit fracțiunea comuniștilor, acuzând-o de colaborare cu alianțele pro-europene de atunci, iar în 2015 a ieșit inclusiv din PCRM.

Vlah a concurat pentru prima dată la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei în 2015, în calitate de candidat independent, susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Vlah a câștigat scrutinul respectiv, dar și pe următorul, conducânt astfel autonomia găgăuză până în 2023. După încheierea celui de-al doilea mandat de guvernatoare, a declarat în repetate rânduri că nu va ieși din politică, a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să scrie și să vorbească în limba română și chiar și-a scris o autobiografie. Atunci, mulți experți au început să vorbească despre ambițiile prezidențiale ale Irinei Vlah.

Irina Vlah a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova în scrutinul din 20 octombrie 2024. Potrivit rezultatelor finale, ea a acumulat circa 83 mii de voturi, adică aproape 5,4% din sufragii, nereușind să ajungă în turul II de scrutin.

În noiembrie 2024, ️Irina Vlah a anunțat constituirea Partidului Republican „Inima Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: