Colaj NM

Platforma DA critică subordonarea spitalelor raionale de către Min. Sănătății: „Directorii vor fi numiți pe criterii politice”

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a criticat inițiativa privind  subordonarea spitalelor raionale Ministerului Sănătății. Reprezentanții formațiunii consideră că inițiativa trebuia supusă consultărilor cu autoritățile publice locale, cu directorii de spitale și cadrele medicale, este o decizie grăbită și luată fără a analiza urmările ei. De cealaltă parte, ministrul Sănătății a anunțat că, pe 20 decembrie, vor avea loc dezbateri, în Legislativ, pe acest subiect.

Conducerea formațiunii consideră că, dacă problema este în investițiile reduse ale fondatorului, după cum au argumentat autorii proiectului, atunci ar fi oportună creșterea bugetelor acestor autorități și modificarea legislației astfel ca să fie impusă o cotă din bugetul APL-ului care trebuie a fie anual investită în dezvoltarea spitalelor raionale.

De asemenea, Platforma DA pledează pentru modificarea legislației și majorarea cotei Fondului de dezvoltare, precum şi modernizarea prestatorilor publici de servicii medicale (în prezent este de până la 2% din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală). În același timp, Platforma DA a remarcat că dezvoltarea spitalelor raionale este asigurată și prin proiecte transfrontaliere datorită înfrățirilor Consiliilor raionale cu Județe din România. Formațiunea a amintit de spitalele din:

–     Cimișlia, în baza înfrățirii cu județul Dolj – peste 6 milioane lei;

–     Soroca, în baza înfrățirilor cu județele Suceava și Buzău – peste 3 milioane;

–     Hâncești, în baza înfrățirii cu județul Maramureș – peste 2 milioane lei

Platforma DA este promotorul descentralizării și respectării autonimiei autorităților publice locale. În acest context nu putem să nu reacționăm atunci când se dorește centralizarea puterii și limitarea puterii de a lua decizii la nivel local. O reformă a sistemului spitalicesc raional ar trebui să fie parte a unei ample reforme administrativ-teritoriale. Reformă care până la moment nu a fost prezentată publicului. Astfel, considerăm că prin această decizie se urmărește politizarea și subordonarea instituțiilor medicale și numirea directorilor de spitale pe criterii politice”, a argumentat Platforma DA.

Argumentele PAS

Pe 12 decembrie, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au înregistrat un proiect de lege în Parlamentul Republicii Moldova cu privire la spitalele raionale. Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Dan Perciun a spus că propunerea acestui proiect de lege este de a subordona spitalele raionale Ministerului Sănătății.

Obiectivul principal al acestui proiect este fortificarea spitalelor raionale, crearea premiselor pentru dotarea, finanțarea, îmbunătățirea managementului în spitalele raionale. Situația care este azi acolo nu mai poate continua în modul în care s-a desfășurat până acum. Propunerea acestui proiect de lege este de a subordona spitalele raionale Ministerului Sănătății pentru a asigura un management eficient și o calitate sporită a serviciilor de care beneficiază cetățenii”, a argumentat Perciun.

La rândul ei, ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus că susține proiectul de lege al deputaților.

Este foarte important cât mai urgent să începem și să continuăm modernizarea tuturor spitalelor din Republica Moldova. La moment spitalele raionale activează într-o infrastructură învechită, cu rețele inginerești vechi, care absolut toate sunt fără ventilare”, a declarat Nemerenco.

Ministra a adăugat că se atestă o lipsă de echipamente esențiale în spitale, nemaivorbind de unele performante.

Este o descreștere a investițiilor făcute în toate spitalele raionale. Dacă în 2015 s-au investit, din partea consiliilor raionale, aproximativ 87 de milioane de lei în infrastructură, cu fiecare an această sumă a fost în descreștere. La jumătate de an 2021, erau investite doar 35 milioane de lei”, a adăugat ministra și a precizat că nu vor fi schimbați managerii spitalelor.

Pe 15 decembrie, Nemerenco a scris un text pe pagina sa de Facebook, adresat președinților și vicepreședinților de raioane. Aceasta le-a cerut să se abțină de la hărțuirea colectivelor medicale.

Să nu incitați la greve, să nu puneți presiune pe directori. Vă puteți expune opinia, o puteți apăra, Parlamentul organizează marți, 20 decembrie audieri publice. Dacă pretindeți că ați avut rol de “părinți iubitori și grijulii” comportați-vă așa și în continuare, și nu porniți iar lupte politice. Medicii sunt sătui de politica care le afectează activitatea”, a scris ministrul Sănătății.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: