Андрей Мардарь

Platon, indignat de reacția Maiei Sandu la decizia Procuraturii: „Ceea de ce sunt acuzat au făcut Plahotniuc și Șor”

Veaceslav Platon califică drept „urmărire politică” declarația președintei țării Maia Sandu despre decizia Procuraturii de a retrage acuzațiile în adresa omului de afaceri. Într-un comentariu pentru NM, Platon a ținut să sublinieze că dosarele penale în care era vizat erau „fabricate de Plahotniuc”, iar decizia procurorului va permite tragerea la răspundere penală a ex-președintelui Partidului Democrat (PDM).

Platon consideră că declarația șefei statului constituie „imixtiune în munca Procuraturii”. Acesta a mai spus că, „ultima oară, așa ceva și-a permis Vladimir Voronin și aceste acțiuni s-au încheiat cu condamnări la CEDO”.

„Dacă doamna președinte își permite astfel de comentarii, despre ce valori poate fi vorba?”, a întrebat retoric Platon și a adăugat că este „urmărit politic”, iar asta îi va permite să câștige „orice proces la CEDO”.

Totodată, controversatul om de afaceri a menționat că expresia „gruparea Platon” era utilizată în trecut de către Vladimir Plahotniuc. De asemenea, Platon a dezvăluit că, în vara anului 2020, avocații săi i-au transmis Maiei Sandu documente care ar demonstra nevinovăția sa, însă șefa statului „le-a transmis Procuraturii, fără să intre în esență”. Omul de afaceri a mai spus că este „mirat de criticile permanente din partea Maiei Sandu”.

„Ceea de ce sunt acuzat au făcut Plahotniuc și Șor. Vrea să îi scoată basma curată pe Plahotniuc și Șor? Să o spună deschis. Face declarații contradictorii. Asta vorbește despre faptul că la ea în cap este o disonanță cognitivă. Pe de o parte, strigă că procesele lui Șor vor dura 100 de ani, pe de altă parte – îl pune în lumină pozitivă. Să mă acuze de acele fărădelegi pe care le-a săvârșit Plahotniuc nu va reuși”, a mai spus Platon.

***

Amintim că, în cadrul ședinței din 28 mai, procurorul Elena Ceruța a renunțat la acuzațiile împotriva lui Platon. Avocatul acestuia, Ion Crețu, a calificat decizia drept „logică” și a precizat că procurorul a solicitat nu doar achitarea lui Platon, dar și reîntoarcerea dosarului la Procuratură, pentru investigarea acțiunilor lui Șor și Plahotniuc. Judecătorii trebuie să audieze toate părțile și numai după aceasta vor pronunța hotărârea. Următoarea ședință în acest dosar este panificată pentru 1 iunie.

Președinta țării Maia Sandu a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook la decizia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„Gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului. Acțiunile acesteia, pe de o parte, pot afecta grav stabilitatea financiară a Republicii Moldova și, pe de altă parte, subminează instituțiile statului și economia țării. Este extrem de îngrijorător cât de repede procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a precizat că va fi analizată ordonanța procurorului „pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii dubioase care scandalizează toată societatea”.

***

În dosarul respectiv, Platon este acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani (art. 190 și 243 din Codul Penal al RM). Potrivit versiunii inițiale a anchetei, companiile controlate de Platon prin oamenii săi primeau credite neperformante, care erau ulterior stinse din contul mijloacelor financiare ale Băncii de Economii. Este vorba despre suma de circa 800 mln de lei.

Pe 20 aprilie 2017, Platon a fost condamnat în acest dosar la 18 ani de închisoare. Pe 18 decembrie 2017, Curtea de Apel a menținut sentința. Curtea Supremă de Justiție de două ori a menținut-o. Ultima oară, o decizie în acest sens a fost luată de CSJ la începutul lui mai 2020.

Pe 18 mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo l-a numit pe Vladimir Plahotniuc beneficiarul principal al „jafului secolului”. Tot atunci, procurorii au ajuns la concluzia că dosarul lui Veaceslav Platon, în care acesta a fost condamnat la 18 ani privațiune de libertate, a fost unul fabricat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: