Guvernul a aprobat înființarea Colegiului moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat. Cu toate acestea, cel mai probabil, activitatea educațională va începe în septembrie 2027. Precizarea a fost făcută de ministrul Educației, Dan Perciun, care a vorbit despre o situație de sabotaj.
Pe 5 august, Executivul a aprobat proiectul de hotărâre privind înființarea Colegiului moldo-turc. Instituția este creată în baza Protocolului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Turciei privind cooperarea în domeniul învățământului profesional tehnic.
Întrebat când va fi deschis colegiul, ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că există un obstacol legat de darea în exploatare a clădirii, iar pentru ca acest lucru să aibă loc este nevoie, la această etapă, de acceptul autorităților de la Comrat. „Autoritățile de la Comrat sabotează acest proces, pentru că încearcă să pună presiune pe noi, pentru ca noi să renunțăm la ideea ca predarea în acest colegiu să fie în limba română, lucru, de altfel, stipulat și în protocolul de colaborare cu Republica Turcia. Noi vom insista în continuare pe acest aspect. Urmează să vedem și evoluțiile politice de la Comrat din următoarea perioadă și, poate, după consumarea unor procese de acolo, vom reuși să deblocăm. Dacă nu vom reuși să deblocăm amiabil situația, vom explora alte intervenții legale. (…) Pentru noi este principial să avem predare în limba română acolo”, a adăugat Perciun, menționând că „unii colegi din Găgăuzia insistă ca limba de predare să fie limba rusă”.
Potrivit lui Perciun, „cel mai probabil, activitatea educațională va începe anul viitor în septembrie”.
Ministerul Educației a precizat că, în cadrul colegiului, vor fi lansate patru programe de formare profesională: rețele de calculatoare; programarea și testarea produselor software; electromecanică; electronică.
***
Precizăm că edificiul colegiului a fost construit cu sprijinul Agenției Turce pentru Cooperare și Coordonare (TIKA). Anterior, autoritățile menționau că la colegiul moldo-turc vor fi înmatriculați până la 125 de elevi anual. Detalii AICI.