Podoleak comentează „legea marțială” al lui Putin: Pentru Ucraina asta nu schimbă nimic

Consilierul președintelui ucrainean, Mihail Podoleak, consideră că introducerea „legii marțiale” pe teritoriul celor patru teritorii ocupate recent ilegal de Rusia nu schimbă nimic pentru Ucraina și forțele sale armate, scrie Ukrainskaia Pravda.

„„Introducerea „legii marțiale” în teritoriile ocupate de către Federația Rusă ar trebui considerată doar ca o pseudo-legalizare a jafurilor și jefuirii proprietăților ucrainenilor înainte de următoarea „regrupare”. Pentru Ucraina, asta nu schimbă nimic: continuăm eliberarea și dezocuparea teritoriilor noastre”, a scrie consilierul prezidențial de la Kiev Mihail Podoleak pe Twitter.

Precizăm că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat astăzi, 19 octombrie, despre introducerea stării de război pe teritoriile ucrainene anexate recent: Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Potrivit documentului, acesta a fost adoptat în legătură cu faptul că „împotriva integrității teritoriale a Federației Ruse este aplicată forța armată”.

Amintim că președintele Rusiei Vladimir Putin a semnat pe 30 septembrie, în cadrul unei ceremonii solemne, acordul prin care cele patru regiuni din sudul Ucrainei sunt alipite Federației Ruse. Drept reacție, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a convocat în ședință Consiliul Suprem de Securitate, iar ulterior a anunțat că Ucraina expediază cererea de aderare la NATO. La rândul său, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg a menționat că fiecare țară democratică are dreptul de a solicita aderarea la NATO, dar decizia va fi luată prin consensul tuturor țărilor membre ale Alianței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: