Observatorul de Nord

Preotul înjunghiat în curtea mănăstirii din Cosăuți, transferat la Chișinău. Se află în reanimare, în stare extrem de gravă

Starețul mănăstirii din Cosăuți, arhimandritul Ieronim, care ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de un localnic, în dimineața zilei de 10 martie, a fost transferat la Chișinău. Preotul a fost internat în secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din capitală, în stare extrem de gravă. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de Marina Zibliuc, purtătoare de cuvânt a SCR.

„Părintele se află în secția de terapie intensivă. Este în stare extrem de gravă, dar stabilă. Este în cunoștință, vorbește și nu este conectat la vreun aparat de ventilare artificială”, a declarat Marina Zibliuc pentru NM.

Amintim că starețul mănăstirii din Cosăuți a fost găsit la pământ, cu un cuțit în spate, în dimineața zilei de 10 martie. Suspect pe caz ar fi un localnic. Cel din urmă, căutat de polițiști, a fost găsit mort la scurt timp. Detalii – AICI.

Preotul a fost operat, în aceeași zi, de o echipă de medici de la Chișinău. Detalii – AICI. Directoarea Spitalului Raional Soroca, Ella Ursu, a declarat pentru NM că arhimandritul Ieronim a fost transferat la Chișinău cu Aviasan, pe 11 martie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: