ru.euronews.com

Președinta Georgiei contestă rezultatul alegerilor și cheamă la protest: „Suntem victimele unei noi forme de operațiune specială rusă”

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat în seara zilei de 27 octombrie că alegerile parlamentare din țara sa „au fost total falsificate”. Ea a chemat populația la o „acțiune simbolică de protest”, totodată s-a adresat Occidentului – „să sprijine poporul Georgiei și să nu recunoască rezultatele alegerilor”. Zurabișvili a adăugat că alegerile au fost falsificate cu implicarea noilor tehnologii care ar face parte din metodologiile rusești. „Recunoașterea acestor alegeri este același lucru ca recunoașterea subordonării Georgiei față de Rusia”, a comunicat președinta Georgiei, relatează jam-news

Precizările Salome Zurabișvili

Președinta Salome Zurabișvili a spus că nu recunoaște rezultatele și a cerut tuturor să se adune pe 28 octombrie, la ora 19:00 – la clădirea Parlamentului, la o „acțiune simbolică de protest: ca să spunem lumii întregi despre nelegimitatea noului parlament ales”.

Salome Zurabișvili a declarat că alegerile au fost falsificate, fiind implicate noile tehnologii ale metodologiilor rusești. Declarația a fost făcută de Zurabișvili după ce a avut consultări cu patru actori din opoziție care au intrat în noul parlament.

„A fost o falsificare totală. (…) Am asistat la ceva foarte neobișnuit. Autoritățile au folosit tehnologia pentru a vărui falsul. Acest lucru nu sa întâmplat niciodată înainte. Suntem martorii și victimele, de fapt, a unei noi forme de operațiune specială rusă, a unui război hibrid, care a fost purtat împotriva poporului nostru. Recunoașterea acestor alegeri este același lucru ca recunoașterea subordonării Georgiei față de Rusia. Aceasta este o nouă formă de cucerire a Rusiei. Nu vom accepta acest lucru, este imposibil ca cineva să ia viitorul european al Georgiei”, a spus Zurabișvili. 

Ea a cerut Occidentului „să sprijine poporul Georgiei și să nu recunoască rezultatele alegerilor, pentru că acestea nu au avut loc, sunt nelegitime și nimic nu poate face aceste alegeri legitime”.

Rezultatele scrutinului 

Alegerile parlamentare din 26 octombrie erau considerate cele mai importante din istoria țării, pentru a determina dacă Georgia se va îndrepta spre Occident sau va rămâne în sfera de influență a Rusiei. În decembrie 2023, Georgia a obținut statutul de țară candidat la Uniunea Europeană, însă procesul a fost înghețat câteva luni mai târziu, după ce Parlamentul a adoptat așa-numita „lege privind transparența influenței străine”, care obligă instituțiile să se înregistreze ca „agenți străini” dacă primesc peste 20% din finanțare din străinătate. Legea, care a fost elaborată de „Visul Georgian” – formațiune considerată pro-rusă, este asemănătoarea cu cea care este în vigoare în Rusia.

La scrutinul parlamentar, populația a ales între partidul de guvernământ „Visul Georgian”, considerat pro-rus, și opoziția pro-occidentală.

Potrivit instituției electorale a țării, „Visul Georgian” a câștigat alegerile cu 53,056% din voturi. În parlament au intrat încă patru entități politice din opoziție: „Coaliția pentru Schimbare” – 11,17%, „Unitatea – Mișcarea Națională” – 9,85%, „Georgia Puternică” – 8,99%, partidul fostului prim-ministru Giorgi Gakharia „Pentru Georgia” – 8,22%.

Toți membrii opoziției care au intrat în parlament au raportat falsificări în procesul electoral și au declarat că nu vor accepta mandatele și pregătesc un protest permanent în stradă.

Reacția SUA și UE

Între timp, autoritățile SUA și UE au cerut o anchetă pentru a investiga încălcările comise în timpul alegerilor parlamentare din Georgia. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că observatorii internaționali și locali „nu au recunoscut rezultatele alegerilor ca fiind libere și corecte”. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a citat constatările Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, una dintre instituțiile OSCE. Potrivit Oficiului, ziua alegerilor „a fost caracterizată de un mediu tensionat, încălcări frecvente ale secretului de vot și o serie de inconsecvențe procedurale, precum și rapoarte de intimidare și presiune asupra alegătorilor”, relatează Meduza


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Азертадж

Pe fondul conflictului diplomatic cu Baku, în Rusia au început să fie percheziționați și reținuți azeri influenți

În orașele din Rusia au început raiduri împotriva reprezentanților diasporei azere, scrie The Moscow Times. Acestea au loc pe fundalul deteriorării relațiilor dintre Moscova și Baku, după reținerea a aproximativ 50 de persoane originare din Azerbaidjan la Ekaterinburg. La Voronej, forțele de ordine au descins cu percheziții la Jusif Khalilov — originar din Azerbaidjan și coproprietar al celei mai mari piețe din oraș, Piața Alexeevski. Acesta nu a fost reținut deocamdată.

Potrivit sursei, la Ekaterinburg a fost reținut șeful organizației „Azerbaidjan-Ural”, Șahin Șihlinski. Potrivit fiului său, Șihlinski a fost dus la audieri în calitate de martor într-un dosar în cadrul căruia, anterior, au avut loc rețineri de amploare în capitala regiunii Ural, Ekaterinburg. El a mai spus că, în timpul reținerii, forțele de ordine au îndreptat armele spre mașina lor, după care au spart geamurile autoturismului.

Reținerile în masă ale azerilor din Ekaterinburg au avut loc la sfârșitul lunii iunie. Acestea au fost legate de dosare penale deschise în urmă cu mulți ani. Printre cei reținuți s-au aflat frații Gusein și Ziyaddin Safarov, care ulterior au decedat. Procuratura Generală a Azerbaidjanului a deschis un dosar penal pentru „omor premeditat” în cazul fraților Safarov și i-a acuzat deschis pe oamenii legii ruși de cele întâmplate.

Potrivit concluziei experților medico-legali din Azerbaidjan, la Gusein Safarov, în vârstă de 60 de ani, au fost constatate fractura nasului, leziuni la nivelul cutiei toracice, echimoze în zona inghinală, rupturi ale pleurei și plămânilor, traumatisme la ficat și peritoneu. La Ziyaddin Safarov, în vârstă de 55 de ani, au fost depistate multiple hematoame și excoriații pe tot corpul, inclusiv în zona rinichilor și a organelor genitale. De asemenea, îi lipsea una dintre coaste, iar celelalte erau parțial fracturate.

Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a calificat acțiunile forțelor de ordine ruse drept „violență inacceptabilă”. Baku a anulat toate evenimentele culturale comune cu Moscova, inclusiv vizita viceprim-ministrului Alexei Overciuk. Pe 30 iunie, la biroul „Sputnik Azerbaidjan” din capitala azeră au avut loc percheziții. Șapte persoane au fost reținute, printre care directorul executiv al agenției Igor Kartavîh și redactorul-șef Evgheni Belousov. Autoritățile azere susțin că ambii sunt angajați ai FSB, care acționează sub acoperire. În urma perchezițiilor au fost deschise și dosare penale pentru fraudă, activitate antreprenorială ilegală și spălare de bani proveniți din infracțiuni.

La 1 iulie, Ministerul Afacerilor Interne al Azerbaidjanului a anunțat reținerea încă unui grup de cetățeni ruși. Potrivit instituției, aceștia făceau parte din două grupări infracționale organizate care se ocupau cu contrabandă de droguri din Iran și infracțiuni cibernetice. Sursa menționează că, în videoclipul publicat, pe fețele unor bărbați se observă vânătăi și echimoze.

Tot pe 1 iulie, președintele Parlamentului Armeniei a făcut un apel să se „discute serios problema” interzicerii difuzării canalelor rusești pe

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: