Maia Sandu/Twitter

Va primi Republica Moldova statutul de țară candidată la aderarea la UE? Precizările președintelui francez

Președintele Franței, Emanuel Macron, afirmă că Republica Moldova va primi un răspuns clar cu privire la obținerea statutului de țară candidat la UE, dar vor fi impuse și condiții. Acest lucru se va întâmpla la Summitul Consiliului European, care va avea loc pe 23 și 24 iunie curent. Declarația a fost făcută pe 15 iunie, la Chișinău, în cadrul unei conferințe comune susținută cu președinta Maia Sandu.

Macron a menționat că Franța își va juca cu această ocazie rolul de președinte al UE pentru a permite să se ajungă la un consens care să recunoască amploarea eforturilor realizate de autoritățile moldovenești.

Dorința mea este să transmitem un mesaj pozitiv și clar. La Consiliul European din iunie vom discuta o propunere făcută de Comisie pe baza unui dosar transmis de Moldova. Doresc să avem un răspuns clar pe acest subiect al aderării. Acest răspuns va fi însoțit de condiții pentru a putea avansa. De ce? Dacă am aplica regulile obișnuite, normale pentru toate țările care doresc să aibă un statut de candidat pur și simplu nu am acorda nimănui acestui statut. Situația geopolitică, contextul de război destabilizare, ne fac să avem o abordare diferită. Este important pentru anumite state din UE care țin la procedurile noastre să le dăm anumite garanții și trebuie să transmitem un mesaj clar poporului DVS, și, în același timp, să avem condiții care să garanteze un respect al procedurilor. Va fi un răspuns clar, dar vor fi impuse condiții”, a spus Macron.

Totodată, șeful statului francez a spus că situația actuală din regiunea transnistreană nu este un obstacol care să împiedice procesul de integrare europeană a țării noastre.

Salut spiritul de pace a președintelui la acest subiect delicat. Dorința noastră este ca Moldova să rămână suverană și teritoriul său să rămână integru și ca poporul său să fie destabilizat. Situația de astăzi nu este un obstacol care să împiedice procesul”, a conchis Emmanuel Macron.

Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de jurnaliști, dacă un răspuns negativ din partea Consiliului European ar întrista-o.

Nu ne va descuraja, pentru că calea noastră este clară. Republica Moldova poate fi în siguranță și își poate construi bunăstare și își poate consolida democrația în familia Uniunii Europene și pentru asta o să continuăm să muncim”, a răspuns șefa statului.

Președinta a răspuns și la întrebările jurnaliștilor francezi cu privire la ultimele evenimente din stânga Nistrului. Ea a spus că deocamdată lucrurile „sunt mai liniștite”

Prezența ilegală a trupelor ruse, evident că presupune o vulnerabilitate de securitate pentru Republica Moldova. Am văzut cu toții incidente acum câteva săptămâni așa cum au prezentat analizele, informațiile instituțiilor noastre aceste incidente și-au avut originea în interiorul regiunii. Acum lucrurile sunt mai liniștite, nu vedem un pericol iminent imediat, dar atât timp, cât războiul împotriva Ucrainei continuă, atât timp acest risc este în continuare mare și ceea ce facem noi este să urmărim situația, să comunicăm cu regimul din Tiraspol, așa încât să stabilim liniștea și securitatea, să nu permitem destabilizare care ar putea să provoace riscuri pentru cetățenii noștri, indiferent dacă vorbim despre cei de pe malul stâng sau malul drept al Nistrului”, a conchis președinta.

La rândul său, președintele Macron, a mai declarat că Franța și Uniunea Europeană sunt alături de țara noastră, menționând că relația dintre cele două state va fi și mai strânsă, după vizita sa în Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: