The Moscow Times

Președintele Venezuelei sare în apărarea lui Putin: „zeci de ani au amenințat Rusia”

Președintele Venezuelei Nicolas Maduro a acuzat țările membre ale NATO de provocarea conflictului din Ucraina.

Cei care au provocat acest conflict, timp de zeci de ani nu au respectat acordurile, zeci de ani au amenințat Rusia, zeci de ani au pregătit planuri de extindere a NATO, ei sunt primii responsabili de escaladarea conflictului și căutarea unui scenariu favorabil, care să presupună negocieri și obținerea unui acord între părțile implicate în conflict”, a menționat acesta, citat de TASS.

Guvernul de la Moscova a publicat pe 7 martie lista țărilor „neprietenoase” cu Rusia. Documentul a fost semnat de către prim-ministrul rus Mihail Mișustin. În listă sunt incluse câteva zeci de țări.

Iar pe 2 martie, Organizația Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină. Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.

Pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

În 2019, Vladimir Putin l-a sprijinit pe Nicolas Maduro pentru a contracara susţinerea internaţională faţă de preşedintele parlamentului, Juan Guaido, care s-a autoproclamat „preşedinte interimar” şi a fost recunoscut în acest post de ex-preşedintele SUA Donald Trump şi de alte ţări din regiune.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: