Igor Țurcan

Președinția răspunde asociației „Promo-LEX” privind acordarea mai multor împuterniciri poliției: „În niciun caz nu vor îngrădi dreptul la proteste”

Președinția a venit cu o reacție după ce Promo-LEX s-a arătat îngrijorat în legătură cu intenția președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de a propune Guvernului modificarea legislației pentru a facilita intervenția forțelor de ordine la întruniri. Purtătoarea de cuvânt a șefei statului, Sorina Ștefîrța, a declarat că solicitarea președintei „s-a referit strict la întrunirile unde e încălcată grav ordinea publică”. 

„Solicitarea Președintei Maia Sandu s-a referit strict la întrunirile unde e încălcată grav ordinea publică și unde nici organizatorii, nici autoritățile publice locale, responsabile de gestionarea manifestației, nu-și îndeplinesc obligațiunile privind sistarea acesteia (art.21 alin.(2) din Legea cu privire la întruniri). Intervențiile în cauză, daca vor fi aprobate, în niciun caz nu vor îngrădi dreptul la întrunire și la protest al cetățenilor”, a menționat Sorina Ștefîrța.

Amintim că pe 12 octombrie Promo-LEX a declarat că modificarea legislației nu este oportună și nu poate fi determinată de un presupus conflict între administrația publică locală și forțele de ordine. Ei au spus că forțele de ordine au deja toate procedurile și pârghiile legale necesare pentru a interveni în situații care pun în pericol ordinea publică.

Pe 11 octombrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite Poliției să asigure ordinea publică” în timpul protestelor Partidului „ȘOR”, care au loc la Chișinău deja a treia săptămână la rând.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon amenință cu „proteste în masă” împotriva PAS: „Sunt inevitabile”

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, avertizează că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

„Cred că este inevitabil. Vedeți ce se întâmplă și în România, și în alte țări. Va trebui să ieșim masiv la proteste împotriva actualei guvernări, împotriva PAS-ului, împotriva fărădelegilor care se întâmplă. Noi o să începem pregătirea pentru aceste proteste în timpul apropiat. Ele sunt legate de prețuri, tarife, condițiile de trai. Oamenii nu au nicio claritate, e incertitudine totală ce va fi în următoarele luni”, a declarat Dodon.

Socialistul a făcut declarațiile pe 17 septembrie,  în timp ce critica intenția deputaților PAS de a reconstitui Grupul parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat. Dodon a acuzat guvernarea că ignoră problemele populației și că ar crea, „la comanda lui Soros”, un grup „pentru înlăturarea lui Lukașenko”.

Solicitați de NewsMaker să comenteze acuzațiile și anunțul privind pregătirea protestelor, reprezentanții PAS nu au răspuns deocamdată.


Un proiect privind reconstituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat în actuala legislatură a fost înregistrat pe 16 septembrie. Grupul, format din 19 deputați PAS, ar urma să fie condus de Tatiana Rotari.

Potrivit autorilor proiectului, inițiativa urmărește continuarea dialogului cu reprezentanții forțelor democratice din Belarus, precum și promovarea democrației, statului de drept și respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Detalii – AICI.

Un grup parlamentar similar a fost constituit în Republica Moldova în 2022.

Mișcarea democratică din Belarus reunește forțele politice și civice care contestă regimul lui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Aceasta s-a consolidat după alegerile prezidențiale contestate din august 2020, urmate de proteste și de reprimarea opoziției și a societății civile. Lidera forțelor democratice belaruse este Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: