Andrei Mardari / NewsMaker

Prestează servicii de fertilizare in vitro fără autorizația Agenției de Transplant? Nemerenco reacționează

Pe online au apărut informații că un prestator de servicii medicale din Moldova, din domeniul fertilizării in vitro, ar activa fără autorizația eliberată de Agenția de Transplant. Prestatorul a numit informația „falsă” și a anunțat că va iniția procedurile legale pentru a-și apăra reputația profesională. Într-o reacție la subiect, ministra Sănătății Ala Nemerenco a precizat că, actualmente, niciun prestator de servicii medicale de fertilizare in vitro din Moldova nu deține autorizație eliberată de Agenția de Transplant, însă a adăugat că în perioada următoare toți prestatorii se vor conforma cerințelor. Totodată, ministra a asigurat că prestatorul vizat deține toate documentele necesare „pentru contractarea și acordarea serviciilor respective”. 

Nemerenco a scris, pe 25 iunie – pe o rețea de socializare, că „în spațiul public a fost răspândit de către anumite portaluri media un nou val de informații false și denigratoare cu referire la faptul că anumiți prestatori de servicii medicale în domeniul fertilizării in vitro ar activa fără autorizații eliberate de Agenția de Transplant”.

„În anul 2023 au intrat în vigoare modificările la Legea nr. 138/2012 privind sănătatea reproducerii și pentru punerea ei în aplicare era necesară adoptarea sau aprobarea unor norme de aplicare – metodologii și regulamente, dar și constituirea unor organe prin prisma de racordare și transpunere a standardelor UE, care a durat o perioadă de timp. Prin ordin de ministru a fost instituit organul care, conform legii, are atribuțiile și pârghiile legale necesare pentru finalizarea tuturor procedurilor. Actualmente, niciun prestator de servicii medicale de fertilizare in vitro din Republica Moldova, fie public sau privat, nu deține autorizație eliberată de Agenția de Transplant, urmând ca în perioada următoare toți prestatorii să se conformeze cerințelor noi”, a precizat Nemerenco.

Ministra a adăugat că, pentru anul 2024, Compania Națională de Asigurări în Medicină a contractat servicii de fertilizare in vitro cu patru prestatori privați și anume Repromed, Medpharmconsult, Health Forever International și Fertil Med „care dețin toate documentele necesare, perfectate și prezentate în condiții egale pentru contractarea și acordarea serviciilor respective în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare și condițiile de contractare”.

Menționăm, pe 17 iunie, pe un canal de Telegram a apărut informația precum că Alternativa Clinic (Fertil Med) nu ar avea autorizație în domeniul fertilizării în vitro. Pe 19 iunie, și portalul telegraph.md a scris că „Alternativa Clinic (Fertil Med SRL), condusă de medicul Veaceslav Moșin și fondată anul trecut, nu deține autorizația eliberată de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției de Transplant, deși a început activitatea în domeniul FIV după intrarea în vigoare a noilor reglementări legale”. Publicația a mai precizat că începând cu 1 ianuarie 2023, instituțiile medicale care oferă servicii de fertilizare in vitro (FIV) sunt obligate să dețină o autorizație specială emisă de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției de Transplant și că această nouă obligație nu se aplică instituțiilor medicale care au deja o acreditare eliberată anterior de către ANSP. Într-o reacție, pe 20 iunie, reprezentanții Alternativa Clinic au scris pe o rețea de socializare că „informațiile răspândite în spațiul public precum că la Alternativa Clinic se efectuează fertilizare în vitro fără acte permisive sunt false și defăimătoare”. Prestatorul de servicii a mai spus că „urmează a fi inițiate procedurile legale privind apărarea reputației profesionale”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: