Moldovagaz

Preț-record în Europa pentru gaz. Mia de metri cubi a trecut de $1900

Prețul la gaz a urcat, pe 6 octombrie, la un nou record, în Europa, ajungând la $1924, informează Interfax. Este a patra scumpire înregistrată pe parcursul zilei, arată datele publicate de bursa ICE Futures, la care face trimitere RIA Novosti.

Astfel, contractele futures, conform indicelui olandez TTF, s-au scumpit până la $1937. Este al patrulea record de la deschiderea bursei – inițial, prețul s-a ridicat la 1596,8 dolari, peste câteva minute a ajuns la 1607,2 dolari, iar la ora 11:16 a atins 1712,4 dolari.

Indicatorul istoric s-a prăbușit, peste câteva minute, până la 1679 de dolari. La ora 11:41, prețul a crescut la 1765,8 dolari per mia de metri cubi, ceea ce constituie 27,4% mai mult față de ziua precedentă.

Prețul la gaz pe piața europeană a crescut în ritm vertiginos în ultimele săptămâni. Cel mai bun indicator care descrie criza de pe piața gazelor din Europa este determinat de evoluția prețului în ultimul an. Deși acum se tranzacționează la niveluri record, gazul era tranzacționat în aceeași perioadă a anului trecut cu sub 150 de dolari pe mia de metri cubi.

Europa se luptă să asigure suficient gaz și cărbune înainte de venirea iernii, creșterea prețurilor obligând unii dintre giganții industriali să închidă fabricile sau să reducă producția, potrivit Bloomberg.

Depozitele europene de gaze sunt în prezent pline în proporție de sub 75%, acesta reprezentând cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului în mai bine de un deceniu.

Săptămâna trecută, vicepremierul Andrei Spînu a confirmat că, pe parcursul lunii octombrie, Republica Moldova va achita $790 pentru 1000m3 de gaz.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/MInisterul Justiției

Avocații și ministra Justiției au discutat controversatele modificări la Legea privind avocatura. Va fi format un grup de lucru

Reprezentanții Uniunii Avocaților din Republica Moldova s-au întâlnit pe 14 iulie cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, pentru a discuta despre controversatele amendamente la Legea cu privire la avocatură. Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, părțile au convenit să continue consultările în cadrul unui grup de lucru, din care să facă parte inclusiv reprezentanți ai Parlamentului, „pentru a identifica soluții legislative care să răspundă realităților sistemului și interesului public”.

Ministerul Justiției a transmis că discuțiile s-au axat pe conținutul amendamentelor, obiectivele autorilor în urma promovării modificărilor legislative, viziunea avocaților în raport cu acestea, precum și „măsurile care pot fi aplicate pentru gestionarea situației, așa încât drepturile și libertățile cetățenilor să nu fie afectate”.

Reprezentanții ministerului au subliniat că, în ultimii ani, garanțiile acordate profesiei de avocat au fost consolidate prin modificările aduse legii speciale și Codului penal, precum și prin semnarea Convenției europene pentru protecția avocaților. Obiectivul comun rămâne exercitarea avocaturii la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate. În contextul actual, este esențial ca soluțiile să fie identificate prin dialog și consens, pentru ca cetățeanul să beneficieze de o justiție echitabilă și funcțională.

Deputații prezenți la ședință au precizat că modificările au fost operate pentru a aduce o perspectivă diferită și o viziune nouă în cadrul comisiilor, dar și pentru a spori transparența în accederea profesiei și procedurile disciplinare. În același timp, reprezentanții avocaților și-au manifestat deschiderea pentru luarea unor măsuri care să contribuie la îmbunătățirea activității domeniului”, a precizat instituția.

Ministerul Justiției a menționat că, în cadrul discuțiilor, s-a precizat faptul că amendamentele operate de către Parlament „nu afectează exercitarea activității de avocat”, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă a organelor din cadrul UAM.

De asemenea, s-a menționat că unele propuneri, cum ar fi diversificarea componenței comisiilor cu membri laici (care nu sunt funcționari sau persoane politice) și nereînnoirea mandatelor, se regăsesc în practica altor state. Deciziile în aceste comisii vor continua să fie luate de majoritatea avocaților (8 din 11 membri). Alte prevederi incluse în amendamente urmează să fie analizate suplimentar și, dacă va fi necesar, îmbunătățite. De asemenea, modificările legislative recente nu vor produce efecte imediate, ceea ce permite desfășurarea unor consultări suplimentare și, eventual, ajustarea reglementărilor.

Un subiect aparte a vizat decizia Consiliului Uniunii Avocaților de a impune participarea obligatorie a avocaților la grevă, sub sancțiunea unor măsuri disciplinare. Reprezentanții CNAJGS au semnalat riscul unor eventuale blocaje care pot apărea în urma grevei avocaților, în special în ceea ce privește accesul persoanelor vulnerabile la asistență juridică garantată de stat și activitatea organelor de drept. Conducerea ministerului a sugerat revizuirea aspectelor din pct. 4-6 din decizia consiliului, subliniind că libertatea de alegere, protejarea interesului public și funcționarea sistemului justiției trebuie să primeze”, a spus ministerul.

Conform sursei citate, părțile au convenit asupra necesității continuării consultărilor în cadrul unui grup de lucru, din care să facă parte și reprezentanți ai Parlamentului și UAM, pentru a identifica soluții legislative care să răspundă realităților sistemului și interesului public.

Facebook/Ministerul Justiției

Amintim că, pe 10 iulie, Parlamentul a adoptat în lectură finală modificări la Lege cu privire la avocatură, în ultima ședință a actualei legislaturi. Pe 11 iulie, Uniunea Avocaților din Republica Moldova a comunicat că proiectul de lege a fost supus votului „în mod clandestin”, fără consultarea în prealabil a avocaților și fără respectarea procedurilor legale. Potrivit organizației, amendamentele incluse „afectează grav funcționarea avocaturii ca profesie liberă și independentă”. Astfel, Uniunea a anunțat că, începând cu 15 iulie, avocații intră în grevă generală, în semn de protest. Aceasta este preconizată să dureze până pe 25 iulie.

Pe 14 iulie, și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat o declarație în care critică procedura de adoptare a controversatelor amendamente la Legea cu privire la avocatură. UNBR și-a exprimat solidaritatea cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova și a făcut apel la autoritățile țării noastre să revină la dialogul instituțional. Organizația a subliniat că este disponibilă să susțină „apărarea valorilor fundamentale ale profesiei de avocat” și drepturile colegilor lor din Republica Moldova.

La rândul său, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a declarat îngrijorat față de modul în care au fost adoptate modificările legislative. Acesta a atras atenția că amendamentele la Legea cu privire la avocatură au fost înregistrate în Parlament pe 9 iulie și votate în lectură finală a doua zi, pe 10 iulie, fără consultarea prealabilă a Uniunii Avocaților – principala parte interesată. Potrivit ombudsmanului, „o asemenea abordare încalcă cerințele de transparență decizională și se abate de la standardele naționale și internaționale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: