ciocana.md

Pretorul sectorului Ciocana Sinilga Școlnic a scăpat de urmărire penală în dosarul instrumentat de Procuratura Anticorupție

Pretorul sectorului Ciocana Sinilga Școlnic a scăpat de urmărire penală. Procurorii anticorupție și-au retras învinuirile, după ce, în luna martie, aceasta fusese reținută într-un dosar de corupție, fiind publicate și imagini video cu camera ascunsă. Școlnic a publicat pe 27 septembrie o declarație în care susține că este nevinovată și că ar fi fost victima unui proces de denigrare și intimidare. De asemenea, ea i-a mulțumit primarului Ion Ceban pentru încredere.

„Salut decizia Procuraturii Anticorupție de retragere a învinuirilor aduse mie și altor persoane cu funcții de răspundere în comiterea presupuselor acte de corupție și clasarea cauzei penale în lipsa faptului infracțiunii, prin ordonanţa emisă la 22.09.2021. Pe parcursul ultimilor luni, fiind supusă unor presiuni fără precedent, am pledat constant nevinovată şi mă bucur că adevărul a triumfat”, a menționat Școlnic.

Pretorul susține că s-ar fi urmărit denigrarea sa, însă nu a oferit numele persoanelor interesate de acest lucru.

„Cei ce mi-au instrumentat dosarul, au urmărit două scopuri: de a se răzbuna pe mine pentru că nu am acceptat să fiu parte a anumitor jocuri politice dar si pentru verticalitatea mea de a refuza să fiu un instrument docil în lupta pe care o instituţie de drept anume o are cu un important magistrat din Republica Moldova”, se mai arată în mesaj.

Oficialul a dat asigurări că nu va accepta niciodată să fie implicată în acte de corupție și i-a mulțumit primarului capitalei Ion Ceban pentru că i-a „oferit șansa de a-și dovedi nevinovăția”.

„Domnul Ceban nu tolerează corupţia, lucru pe care îl apreciez enorm la Dumnealui, dar, totodată, nu admite nici abuzuri, oferindu-le subalternilor şansa de a-şi dovedi şi nevinovăţia, dar şi eficienţa. Rămân dedicată trup şi suflet funcţiei de înaltă responsabilitate pe care o deţin şi promit că şi de acum încolo voi face tot ce stă în puterile mele ca sectorul Ciocana să se dezvolte armonios, iar locuitorii să aibă condiţii adecvate necesităţilor lor”, mai spune Școlnic.

Procurorul de caz din cadrul Procuraturii Anticorupție, Alexandru Machidon, a declarat pentru ZdG că dosarul penal pornit pe numele pretorei sectorului Ciocana Sinilga Școlnic pentru fapte de corupție, a fost clasat la 22 septembrie întrucât, potrivit acuzatorului, „fapta nu întrunește elementele infracțiunii”.

***

Pe 30 martie, pretorul Sinilga Școlnic împreună cu şeful adjunct al IP Ciocana au fost aduşi la CNA pentru audieri și plasați în izolator pentru 72 de ore. Oamenii legii anunțat atunci că aceștia riscă până la 15 ani de puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.

Potrivit CNA, în perioada aprilie 2020 – prezent, pretorul sectorului Ciocana, având o înțelegere prealabilă cu șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, prin intermediul unui ofițer superior de investigații, ar fi pretins și primit de la agenții economici, care își desfășurau activitatea prin organizarea teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al mun. Chișinău și a comerțului ambulant stradal, sume ce variau între 5000 şi 10 000 lei. Din informaţiile colectate de anchetatori şi ofiţerii de investigaţii ai CNA rezultă că banii ar fi fost percepuţi drept taxe de protecţie şi pentru a facilita avizarea și eliberarea actelor ce permit desfășurarea activității agenţilor economici.

Bănuiţii au fost documentaţi mai multe luni, timp în care procurorii şi ofiţerii CNA au obţinut anumite înregistrări făcute publice. Reprezentanții CNA susțineau că discuţiile dintre complici au avut loc chiar în incinta Preturii sectorului Ciocana, iar din înregistrări se înţelege clar că aceştia au organizat o schemă de estorcare de bani de la cei care desfăşoară activitate de antreprenoriat în raza lor de competenţă.

Trei zile mai târziu, pretorul sectorului Ciocana a fost eliberată, iar procurorul de caz de atunci Vasile Plevan, a declarat că ea va fi cercetată în libertate, având interdicție de a părăsi țara.

 

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Numărul milionarilor din Moldova a crescut cu peste 1 600 într-un an. Cel mai tânăr are 16 ani

Numărul milionarilor din Republica Moldova continuă să crească. Potrivit unui raport publicat de Serviciul Fiscal de Stat pe 12 august, în anul 2025 au fost înregistrate 9 643 de persoane cu venituri anuale de peste un milion de lei. Este cu 1 624 mai mult decât în anul precedent. Cel mai tânăr milionar are 16 ani, iar cel mai vârstnic – 88 de ani.

Datele SFS arată că, în 2025, persoanele cu venituri de peste un milion de lei au declarat în total câștiguri de 32,8 miliarde de lei și au achitat impozite în valoare de 2,3 miliarde de lei. Bărbații continuă să fie majoritari în această categorie, numărul lor depășind 6 600. Cei mai mulți milionari au între 40 și 49 de ani.

Cea mai mare parte dintre aceștia, aproximativ 5 000 de persoane, au obținut venituri cuprinse între unu și două milioane de lei. În schimb, 484 de contribuabili au declarat venituri de peste 10 milioane de lei. Cele mai importante surse de câștig au fost dividendele, care au însumat 13,45 miliarde de lei, urmate de salarii, în valoare de 3,32 miliarde de lei.

În total, 211 159 de persoane fizice care nu desfășoară activități de întreprinzător au depus declarații de venit. Suma totală a veniturilor declarate de cetățenii Republicii Moldova a ajuns la 144,8 miliarde de lei. Salariile rămân principala sursă de venit, reprezentând 73,49% din totalul câștigurilor persoanelor fizice. Pe următoarele locuri se situează dividendele și veniturile obținute din închirierea bunurilor imobile.

Raportul mai arată că moldovenii au continuat să profite de facilitățile fiscale disponibile. În 2025, 9 793 de persoane au beneficiat de deduceri fiscale, economisind sau recuperând în total 112,55 milioane de lei. Cele mai solicitate deduceri au fost pentru studiile copiilor, urmate de cheltuielile pentru servicii medicale private și de dobânzile achitate la creditele ipotecare pentru procurarea primei locuințe.

Tot mai popular rămâne și mecanismul de desemnare procentuală, care permite direcționarea a 2% din impozitul pe venit către organizații necomerciale sau culte religioase. Peste 53 000 de contribuabili au folosit această opțiune în 2025, transferând către sectorul asociativ 28 de milioane de lei, cu 6,19 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: