Ilan Șor

„Prezența este obligatorie”: Șor scoate oamenii la un nou protest, iar poliția publică probe despre intimidări

Inspectoratul General al Poliției anunță că deține probe potrivit cărora persoane care au participat anterior la protestele organizate de fugarul condamnat Ilan Șor sunt constrânse și intimidate să iasă din nou în stradă. Oamenii legii susțin că mai mulți cetățeni primesc mesaje audio și text prin care sunt somați să participe la manifestațiile anunțate pentru sâmbătă, atât în Chișinău, cât și în raioane.

Poliția îndeamnă persoanele vizate să apeleze de urgență instituțiile de ordine pentru a li se asigura securitatea și pentru ca cei responsabili de aceste presiuni să fie identificați și trași la răspundere.

Amintim că, după ce protestele „non-stop” cu „salarii” lunare de 3 mii de dolari la Gara Feroviară au eșuat, oligarhul fugar și-a îndemnat recent susținătorii să iasă din nou la proteste nu doar la Chișinău, dar și „în fiecare oraș, fiecare raion”. Manifestațiile sunt planificate pentru data de 23 august.

De menționat că, conform legii, persoanele fizice care acceptă bani pentru a participa la proteste contra cost riscă amenzi între 5.000 și 7.500 lei, iar cei cu funcții de răspundere – între 15.000 și 25.000 lei. Mai mult, aceștia riscă să fie privați de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru 3–6 luni.

Persoanele fizice care oferă bani pentru participarea la astfel de proteste riscă amenzi de până la 50 de mii de lei, iar cele cu funcții de răspundere – de până la 75 de mii de lei, cu privarea dreptului de a desfășura anumite activități pentru 3–6 luni.

În același timp, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu 3–7 ani de închisoare, iar instigarea la violență sau nerespectarea legii poate fi sancționată cu amendă de până la 42.500 lei sau până la 2 ani de închisoare.

IGP precizează că cei care se autodenunță și cooperează cu autoritățile scapă de sancțiuni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

BNS: Mortalitatea în Moldova este în scădere. Care au fost principalele cauze de deces în 2025

Bolile aparatului circulator au rămas principala cauză de deces în Republica Moldova în 2025, fiind responsabile pentru 56,6% din totalul deceselor înregistrate în țară, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Pe locul doi se situează tumorile maligne, cu 17%, urmate de bolile aparatului digestiv cu 7,8%, bolile respiratorii cu 4,9% și accidentele, intoxicațiile și traumele cu 4,7%.

Datele arată diferențe semnificative între femei și bărbați. În cazul bolilor cardiovasculare, femeile înregistrează o pondere a deceselor mai mare cu 13,4 puncte procentuale decât bărbații.

În schimb, la alte categorii se observă un tablou invers. Bărbații înregistrează o mortalitate mult mai mare din cauza accidentelor, intoxicațiilor și traumatismelor — de 3,4 ori mai mult decât femeile. De asemenea, decesele prin boli respiratorii sunt de peste două ori mai frecvente la bărbați, iar cele provocate de tumori maligne și boli ale aparatului digestiv sunt de aproximativ 1,5 ori mai ridicate.

Distribuția mortalității diferă și pe regiuni. Bolile aparatului circulator au cea mai mare pondere în regiunea Nord (59,9%). Tumorile maligne sunt mai frecvente ca pondere în municipiul Chișinău (19,3%) și în UTA Găgăuzia (17,3%). Bolile digestive au o pondere mai mare în regiunea Centru (9,9%) și Sud (8,4%).

În ceea ce privește bolile respiratorii și cauzele externe (accidente, intoxicații și traume), cele mai ridicate valori au fost înregistrate în municipiul Chișinău, unde acestea ajung la 7% și respectiv 6,1% din totalul deceselor. La polul opus, regiunea Nord înregistrează cea mai mică pondere a deceselor din cauze externe (3,8%).

În total, în Republica Moldova au decedat 32.100 de persoane în 2025, cu 1.500 mai puțin față de 2024, o scădere de 4,4%, potrivit BNS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: