Igor Grosu

Prima Conferință a președinților parlamentelor țărilor candidate la UE. Participă și Igor Grosu

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, participă la prima Conferință a președinților parlamentelor din țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 7 iulie de reprezentanții Legislativului de la Chișinău.

Potrivit Legislativului, Conferința inaugurală la care participă Igor Grosu are loc la Belgrad, capitala Serbiei.

„Evenimentul va reuni președinții parlamentelor din țările candidate pentru a discuta provocările și oportunitățile comune ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, a face schimb de experiență și bune practici, a promova inițiative comune și a pune bazele unei platforme permanente de dialog, coordonare și sprijin reciproc la nivel parlamentar. Tema principală a conferinței este „Integrarea europeană într-un context geopolitic în schimbare”, cu accent pe rolul parlamentelor țărilor candidate în avansarea procesului de integrare europeană”, a comunicat Parlamentul de la Chișinău.

Conferința este organizată la inițiativa președintei Adunării Naționale a Republicii Serbia, Ana Brnabić, și a președintelui Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, a precizat Legislativul.

În marja evenimentului, Igor Grosu va avea întrevederi bilaterale cu omologii săi din Ucraina și Serbia.

***

În prezent, UE are nouă țări candidate oficiale la aderare: Turcia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare. În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Ultima zi de agitație / 8 candidați la bașcan, 134 — în APG / Două partide

Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea?
Campania electorală în Găgăuzia se apropie de sfârșit: 13 noiembrie este ultima zi de agitație. Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că în „ziua tăcerii” și în ziua scrutinului agitația este interzisă. Candidații nu mai pot participa la emisiuni televizate și radiofonice, iar autoritățile locale și distribuitorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele de agitație din locurile publice. Interdicția nu vizează informațiile publicate anterior pe internet. De asemenea,este interzisă transferarea banilor în conturile „Fondului electoral” și retragerea mijloacelor financiare din acestea. Pentru încălcarea acestor reguli, persoanele fizice riscă amenzi de până la 3 mii de lei, iar cele juridice — de până la 7,5 mii de lei.

Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale
Pe 15 noiembrie vor avea loc două scrutinuri: alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) și alegerile bașcanului. Pentru funcția de șef al autonomiei aspiră opt candidați, în timp ce pentru cele 35 de mandate de deputat luptă 134 de persoane.
În cadrul ședinței din 13 noiembrie, CEC a emis repetat avertismente partidelor „Pentru țară” și „Partidul Popular Gagauz” pentru cheltuieli nedeclarate în campanie. Rapoartele financiare pentru ultima săptămână trebuie prezentate până la 16 noiembrie.

Alegeri în Găgăuzia: program special la centrele multifuncționale ale ASP
În ziua alegerilor, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii vor putea perfecta gratuit buletine de identitate provizorii sau își vor putea ridica actele gata. De asemenea, pe 14 și 15 noiembrie va funcționa o linie fierbinte pentru alegători: sâmbătă — între 09:00 și 17:00, iar duminică — între 07:00 și 21:00. Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat că votarea prin intermediul identității digitale din aplicația EVO nu se va aplica — regulamentul nefiind pus în practică. Votarea se va face în baza buletinului de identitate, a cardului de identitate, a pașaportului sau a buletinului provizoriu.

Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei
Candidatul la funcția de bașcan din partea partidului „Noua Alegere Istorică”, Petru Vlah, a chemat locuitorii să participe activ la vot. El a promis că va lupta pentru restabilirea competențelor autonomiei și a declarat că Găgăuzia poate deveni cea mai prosperă regiune a Moldovei. Vlah i-a criticat, de asemenea, pe ceilalți candidați care, în opinia sa, urmăresc interese personale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: