Consiliul Uniunii Europene a adoptat, pe 13 iulie, o măsură de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, pentru sprijinirea Forțelor Armate ale Republicii Moldova.
Potrivit Consiliului UE, măsura va finanța un sistem de apărare antiaeriană cu rază medie de acțiune destinat Forțelor Armate ale Republicii Moldova.
„Acest sprijin va continua să permită Forțelor Armate ale Republicii Moldova să își îmbunătățească eficiența operațională și, astfel, să protejeze mai bine populația civilă. Prin această nouă măsură, sprijinul total acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova prin Instrumentul European pentru Pace ajunge la 317 milioane de euro”, a declarat Consiliul Uniunii Europene.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat că salută decizia Consiliului Uniunii Europene pentru afaceri externe privind adoptarea pachetului de asistență de 120 milioane euro pentru Republica Moldova din contul Instrumentului european pentru pace.
„Asistența respectiva va urma să aducă un aport semnificativ pe termen mediu la modernizarea capacităților de apărare antiaeriană ale Armatei Naționale. Astfel se va contribui la securitatea spațiului aerian moldovenesc și, respectiv, la siguranța cetățenilor țării noastre. (…) Reamintim că Republica Moldova este al doilea, după Ucraina, cel mai mare beneficiar al asistenței Uniunii Europene prin intermediul EPF. Prin această nouă măsură, sprijinul total al UE acordat Republicii Moldova prin intermediul EPF ajunge la 317 milioane de euro din 2021 până în prezent”, a precizat Ministerul.
***
Amintim că, pe 8 mai 2026, aflată în vizită la Chișinău, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că, prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, Republica Moldova a beneficiat de o asistență în valoare de 200 de milioane de euro. În acest context, Kallas a anunțat că a propus statelor membre să majoreze cu 120 de milioane de euro finanțarea acordată prin acest instrument, adăugând că „aceasta va fi cea mai mare asistență în cadrul instrumentului oferită unei țări”.