facebook/Iv Ceban

Primarul capitalei susține că de Hramul Chișinăului s-au respectat măsurile de precauție în contextul pandemiei de COVID-19 

Primarul capitalei Ion Ceban susține că, în cadrul manifestărilor care au avut loc cu ocazia Hramului Chișinăului, au fost respectate toate măsurile de precauție în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit autorităților publice locale, au fost mobilizați circa 600 de voluntari, echipați cu măști și dezinfectanți, care au fost repartizați în parcuri, scuaruri, alei și în zonele verzi din sectoare. Aceștia au distribuit peste 18 mii de măști de protecție cetățenilor și oaspeților capitalei, care au participat la evenimentele desfășurate în aer liber.

„Publicul prezent la activitățile cultural-artistice de Hram a fost informat cu regularitate despre necesitatea respectării distanței sociale, obligativitatea purtării măștii de protecție și alte norme stabilite de autorități. De asemenea, scaunele pentru spectatori au fost prevăzute în număr de 49 și amplasate la distanța recomandată de specialiști”, se arată într-un comunicat publicat de reprezentanții primăriei.

De asemenea, autoritățile municipale susțin că pe perioada desfășurării evenimentelor din 14 octombrie 2020 au fost utilizați circa 600 de litri de dezinfectanți, pentru siguranța cetățenilor.

„Repet: Evenimentele au fost organizate în aer liber, în diverse locații pentru a nu face aglomerări, în locuri bine gândite, pentru a permite să se păstreze distanța. Aduc aminte. Potrivit deciziei Comisiei Extraordinarae de Sănătate Publică a municipiului Chișinău: numărul de persoane care se adună la un eveniment în spațiile închise nu trebuie să depășească de 50. Cu privire la spațiile deschise cei prezenți trebuie să păstreze distanța și toate măsurile recomandate, măști și dezinfectarea mâinilor” a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/1783361535219120/posts/2764742397081024/

 

Pe de altă parte, internauții au criticat chiar și în comentariile la postarea edilului felul în care au fost organizate manifestările. Unii dintre ei au publicat fotografii din scuarul Catedralei Mitropolitane, în care se vede numărul mare de participanți și că unii dintre ei nu poartă măști de protecție.

 

Facebook/Iv Ceban

Anterior, și reprezentanții Inspectoratului General al Poliției au declarat că au fost respectate prevederile privind combaterea răspândirii noului coronavirus.

Amintim că, pe parcursul zilei de 14 octombrie, în sectoarele capitalei au avut loc recitaluri de muzică și de poezii, târguri ale meșterilor populari, excursii la muzeul orașului Chișinău, expoziții foto și alte evenimente distractive. Autoritățile municipale au îndemnat oamenii să opteze pentru participarea la activitățile cultural-artistice din sectoare, pentru a evita aglomerările mari de oameni și a respecte măsurile de prevenire a infecției COVID-19.

Totuși, din fotografiile și imaginile video care au fost publicate se vede că oamenii au uitat pe alocuri de măști și distanțare socială.

În municipiul Chișinău este alertă cod roșu în sănătate publică din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Potrivit celui mai recent bilanț, în capitală au fost depistate circa 28 400 de cazuri de infectări cu COVID-19. Peste 500 dintre pacienții infectați au murit.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: