Мосгорсуд

Primul interviu din detenție. Navalnîi a răspuns la întrebările The New York Times pe 54 de pagini

Opozantul rus Alexei Navalnîi a acordat primul său interviu din dentenție. Potrivit Meduza.io, răspunsurile la întrebările The New York Times au ocupat 54 de pagini. 

Pe site-ul lui Navalnîi au fost publicate toate întrebările și răspunsurile. De asemenea, acesta a estimat riscul de a fi ucis în închisoare.

„Pe parcursul multor ani trebuia să mă justific răspunzând la întrebarea: „de ce nu ați fost încă ucis?” și „de ce nu ați fost condamnat la închisoare?”. Acum, când am bifat aceste puncte, trebuie să estimez probabilitatea morții mele în închisoare. Evident, răspunsul este ca în bancuri: 50% – sau mă vor omorî, sau nu mă vor omorî”, a răspuns Navalnîi.

De asemenea, politicianul a descris o zi obișnuită de detenție.

„Viața mea este un roller coaster american, în care ieri dușmanul mi-a înaintat 28 de sentințe timp de o lună, iar azi sunt lăsat în pace. Din închisoare se vede foarte bine din ce motiv niciunul dintre „proiectele naționale” ale lui Putin nu a avut succes. Nici măcar proiectul „hai să-l ucidem pe Navalnîi” nu a putut fi realizat, în pofida tuturor posibilităților de care dispun. Nu aș vrea ca acesta să fie primul proiect a lui Putin dus până la sfârșit”, a adăugat Navalnîi.

***

Pe 17 ianuarie, Navalnîi s-a întors la Moscova din Germania, unde a urmat un tratament după ce ar fi fost otrăvit cu substanța „Noviciok”, în vara anului 2020. Avionul său trebuia să aterizeze în aeroportul Vnukovo, însă a fost redirecționat spre Șeremetievo. La controlul de pașapoarte, politicianul a fost reținut de poliție pentru că nu a respectat condiţiile unei eliberări condiţionate după o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare, într-un caz din 2014 despre care Navalnîi spune că a fost fabricat.

Pe 2 februarie 2021, judecătorii de la Moscova au înlocuit măsura eliberării condiționate cu executarea a 3,5 ani de închisoare. În total, Navalnîi va trebui să petreacă după gratii 2 ani și 8 luni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

telegraf.news

Apel către Maia Sandu să nu promulge Lege cu privire la medicamente: „Acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice”

Cincisprezece reprezentanți ai societății civile și comunității profesionale medicale au publicat pe 3 iulie o adresare către președinta țării, Maia Sandu, în care îi cere să nu promulge noua Lege cu privire la medicamente, adoptată de Parlament în lectură finală luna trecută. Potrivit semnatarilor, că textul legii „acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor”.

Noi, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai comunității profesionale din Republica Moldova, ne exprimăm profunda îngrijorare față de faptul că proiectul de lege cu privire la medicamente nr. 38 din 12 februarie 2025 a fost adoptat de Parlament la 19 iunie 2025 fără desfășurarea unor consultări publice corespunzătoare și fără a ține cont de recomandările argumentate din partea societății civile. Deși au fost transmise numeroase solicitări în anii 2024 și 2025, Ministerul Sănătății și Parlamentul nu au organizat discuții publice și incluzive privind textul proiectului de lege cu privire la medicamente, încălcând astfel principiile de transparență și participare consfințite atât în legislația națională, cât și în standardele internaționale”, se arată în adresare.

Potrivit documentului, propunerile formulate de societatea civilă „nu au fost luate în considerare”, textul legii adoptat de Parlament ar încălca standardele internaționale în domeniul dreptului la sănătate și nu ar corespunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu UE.

Ne îngrijorează în mod deosebit faptul că legea cu privire la medicamente adoptată acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor, ceea ce contravine articolului 1 din Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia demnitatea umană, drepturile și libertățile omului constituie valori supreme și sunt garantate de stat. De asemenea, legea adoptată contravine articolului 313 din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede că sănătatea publică trebuie să prevaleze asupra intereselor comerciale.

Legea adoptată nu prevede mecanisme eficiente pentru asigurarea unui echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală (brevete) și dreptul la accesul medicamentelor necesare. Republica Moldova, în calitate de stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), are dreptul de a utiliza aceste mecanismele prevăzute de Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) și Declarația de la Doha, însă aceste instrumente nu au fost reflectate corespunzător în textul legii adoptate”, se mai arată în adresare.

Astfel, semnatarii solicită președintei Maia Sandu să promulge Legea cu privire la medicamente în forma sa actuală și să o transmită Parlamentului pentru reexaminare, cu luarea în considerare a obiecțiilor și recomandărilor formulate de societatea civilă.

Adresarea către șefa statului a fost semnată de:

  • Ruslan Poverga, Director Executiv, Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”;
  • Ana Cerneva, Membru Asociației Obștești `Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER”;
  • Liudmila Untura, AO CREDINȚA (membrul Liga PTH RM);
  • Ilia Trombițki, AO ECO-TIRAS;
  • Olga Antonova, Administrator, AO Asociația pentru Transparența și Apărare Drepturilor Omului „CETĂȚEAN ACTIV”;
  • Lela Metreveli, Director, A.O. Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy);
  • Ala Revenco, Director executiv, AO „Părinți Solidari”;
  • Angela Frolov, Directoare, AO Centrul de Informații GENDERDOC-M;
  • Ala Iațco, Președinta, AO Uniunea pentru Echitate și Sănătate;
  • Vasile Cocîrla, Membru de board, AO Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM);
  • Galina Climov, Director Executiv, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD);
  • Vanu Jereghi, Director Executiv, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM);
  • Natalia Vilcu-Bajurean, Asociația părinților copiilor cu cancer „Viața fără leucemie”;
  • Victor Izbaș, AO „IV ANIMO”;
  • Roman Andriiv, Director strategic, AO Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: