parlament.md

Pro Moldova i-ar putea acționa în judecată pe cei care „propagă falsuri și calomnii” la adresa deputaților care au părăsit PDM

Cei de la Pro Moldova i-ar putea acționa în judecată pe exponenții PDM și PSRM care „propagă falsuri și calomnii” la adresa deputaților care au părăsit Partidul Democrat. Despre acest lucru se anunță într-o declarație a grupului parlamentar Pro Moldova.

„Înțelegem umilința președintelui Pavel Filip și a câtorva colegi ai săi din fostul Guvern, subliniată de puterea celorlalți de a renunța la favorurile generoase, oferite de fratele mai mare din alianță, dar acest lucru nu este un motiv pentru atacuri nefondate și distribuirea falsurilor”, se anunță în declarația Pro Moldova.

Totodată, aceștia au solicitat să fie lăsați în pace să lucreze. Mai mult, cei de la Pro Moldova susțin că echipa va crește.

„Aveți curaj să recunoașteți că ați falimentat. Oamenii Pro Moldova nu pleacă, nu se rup, nu se cumpără și nu trădează. Echipa crește și va crește în continuare, resemnați-vă”, se mai anunță în aceeași declarație.

Menționăm că coaliția de guvernare a pierdut majoritatea parlamentară, după ce ieri, 17 iunie, deputata Efrosinia Grețu a anunțat că părăsește Partidul Democrat din Moldova și aderă la grupul parlamentar Pro Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CSP/Facebook

Procurorii, indignați după un interviu cu Igor Grosu: Respectăm dreptul la critică, dar trebuie să se raporteze la argumente și probe

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) susține că își exercită atribuțiile în conformitate cu legea și nu confirmă formal fiecare concluzie a Comisiei de evaluare. Potrivit CSP, nepromovarea evaluării externe a unui procuror poate fi constatată „în baza dovezilor care confirmă necorespunderea criteriilor de integritate, nu doar a existenței unor dubii serioase”. Declarațiile reprezintă o reacție la afirmațiile făcute în emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, cu participarea președintelui Parlamentului și liderului PAS, Igor Grosu, în cadrul căreia oficialul și prezentatorul TV s-au referit la rapoartele vetting, respinse în mod repetat de CSP.

„CSP respectă libertatea de exprimare, dreptul la critică și necesitatea unui control public exigent asupra activității instituțiilor. Totuși, critica unei hotărâri trebuie să se raporteze la argumentele și probele pe care aceasta se întemeiază, fără a atribui membrilor Consiliului, în lipsa unor elemente concrete, motive determinate de solidaritatea profesională”, au comunicat reprezentanții CSP.

Membrii CSP au mai declarat că, potrivit legii, Comisia de evaluare externă verifică integritatea etică și financiară a subiectului evaluării și întocmește un raport motivat, iar Consiliul examinează raportul împreună cu întregul dosar și adoptă o hotărâre. „Curtea Constituțională a reținut că nepromovarea poate fi constatată de Consiliu în baza dovezilor care confirmă necorespunderea criteriilor de integritate, nu doar a existenței unor dubii serioase. Raportul Comisiei reprezintă, astfel, un element esențial al procedurii, dar nu predetermină automat soluția CSP. Consiliul nu este chemat să confirme formal fiecare concluzie a Comisiei, ci să își exercite efectiv competența atribuită de lege și să adopte o hotărâre proprie, motivată pe baza întregului dosar. Exercitarea acestei competențe nu reprezintă o opoziție față de Comisie și nici o abatere de la procesul de evaluare”, au menționat reprezentanții CSP.

Reprezentanții CSP au menționat că hotărârile instituției „aparțin plenului, nu unor membri individuali și nici unei „bresle””: „Formulările „vreo șase membre de acolo, ridică mânuțele”, „stimații procurori din CSP” și „breasla face zid” reduc nejustificat instituția la originea profesională a unei părți dintre membrii săi și trivializează exercitarea votului într-un organ constituțional. CSP condamnă ferm utilizarea, de către persoane care exercită funcții publice, reprezentanți ai mediului public ori formatori de opinie, a unui limbaj depreciativ, ironizant sau generalizator la adresa instituției și a membrilor săi, precum și plasarea activității Consiliului într-un registru public preponderent acuzator”.

„CSP își exercită atribuțiile în conformitate cu cadrul legal, prin examinarea individuală a fiecărui dosar, aprecierea ansamblului probelor și adoptarea unor hotărâri motivate, supuse controlului judecătoresc. (…) Consiliul nu solicită protecție față de critică, ci o dezbatere publică responsabilă”, au conchis reprezentanții CSP.

Menționăm că declarația CSP a fost emisă din numele președintelui instituției, Dumitru Obadă, și a patru membri: Aliona Nesterov, Eduard Panea, Elena Roșior și Mihail Sorbala.

***

Amintim că, pe 9 septembrie, la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, prezentatorul TV l-a întrebat pe Igor Grosu despre procedura de vetting, menționând că „avem procurori care n-au trecut de trei ori – pre-vettingul, vettingul și CSP-ul, foarte frumușel, vreo șase membri de acolo ridică mânuțele și îi promovează”. La rândul său, președintele Parlamentului și liderul PAS s-a adresat către CSP, menționând că „breasla face zid” și că rapoartele vetting cu recomandări de nepromovare și respinse în mod repetat de instituție „știrbesc din credibilitatea” acesteia. Potrivit lui Grosu, în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii are „mai mult curaj”. În același timp, Grosu a spus că guvernarea nu indică „cine trebuie să promoveze și cine nu trebuie să promoveze” evaluarea externă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: