Andrei Mardari / NewsMaker

Procedura de grațiere a condamnaților ar putea fi modificată. Președinția așteaptă propuneri

Regulamentul de examinare a cererilor de grațiere și de acordare a grațierii individuale condamnaților va fi modificat. Instituția prezidențială a anunțat pe 6 decembrie inițierea procesului de elaborare a proiectului de decret. Recent, șefa statului a menționat că a realizat că a descoperit anumite lacune în acest domeniu.

„În context, pentru sporirea calității proiectului, Administrația Prezidențială solicită respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor, însoțite de argumentele de rigoare, la următoarele adrese electronice: [email protected] și [email protected]”, se arată într-un comunicat de presă.

Termenul pentru prezentarea propunerilor este de 30 de zile.

***

Amintim că, recent, problema grațierii condamnaților a revenit în atenția dezbaterilor publice, în contextul Nataliei Ursachi, femeia din Drochia cu cinci copii, condamnată la închisoare. Președinta Maia Sandu este de părere că s-ar fi produs o injustiție.

„Dacă e să compari că pentru un furt sau escrocherie de 8 mii de euro ea a promit 6 ani și în același timp, în cazul lui Șor, a primit 7 ani, pe care nici nu a ajung măcar la închisoare, este clar o problemă de decizie judecătorească. (…) Este o injustiție faptul cum a fost condamnată această femeie”, a argumentat șefa statului în luna noiembrie, în cazul unei emisiuni televizate.

„Acest caz a descoperit problema unor pedepse care nu sunt individualizate, nu sunt corecte, dacă ne raportăm la cazurile de corupție mare”, a mai spus președinta țării.

Potrivit președintei țării, în prezent, în penitenciarele din Moldova își ispășesc pedepsele circa 40 de femei cu copii minori.

„Pentru o parte dintre ele, soluția va fi Legea amnistiei, pregătită de câțiva deputați din Parlament. Sperăm să simplificăm situația”, a conchis Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vloggerul Dima White, învinuit de pornografie infantilă, binecuvântat de mitropolitul Vladimir: „Societatea vă iubește”

Vloggerul și tik-tokerul Dima White, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, s-a întâlnit cu mitropolitul Vladimir. Capul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a oferit o binecuvântare publică și a declarat că îl urmărește pe White pe rețelele de socializare.

Imagini video și foto din timpul întrevederii au fost publicate de vloggerul Dima White pe 12 iulie, pe rețelele sale de socializare. Până la publicarea acestui material, Mitropolia Moldovei nu a emis niciun comunicat oficial care să explice motivele întâlnirii. În scurtul videoclip postat de White, mitropolitul Vladimir afirmă că se informează din rețelele de socializare și că îl urmărește pe vlogger.

„Eu ultimul timp nu mai privesc televizorul deja de 10 ani. Dar prin Facebook, TikTok mă mai uit la noutăți, că tot trebuie să fiu la curent cu ceea ce se petrece în societatea noastră și câteodată ceea ce se petrece în biserica noastră. (…) Societatea vă iubește, societatea vă admiră și clar că vă urmărim și noi”, a declarat mitropolitul Vladimir.

Amintim, tik-toker-ul a fost reținut în iulie 2023. Înainte de aceasta, deputatul PAS Lilian Carp a anunțat că va depune o plângere la poliție față de acțiunile bloggerului. Poliția raporta că bloggerul identifica fete în Chișinău și le propunea bani, în schimb – le filma în timp ce acestea se lăsau atinse în zone intime. Ulterior, acesta publica astfel de scene cu caracter sexual pe platformele de internet Tik-Tok, Telegram, Instagram. Ulterior, tik-toker-ul a fost plasat în arest în penitenciar, mai târziu – în arest la domiciliu. În septembrie 2023, acesta a scăpat de arest și a fost supus controlului judiciar. 

În martie 2025, dosarul în care este vizat tik-tokerul Dima White a fost trimis în judecată. Procurorii îl învinuiesc pe acesta de producerea pornografiei infantile, publicarea pe rețelele Tik-Tok și Telegram a 10 fișiere video filmate cu o adolescentă de 17 ani, dar și comiterea infracțiunii de trafic de copii prin faptul că ar fi convins-o să participe la filmările cu tentă sexuală în scop comercial.

Dacă va fi găsit vinovat, vloggerul riscă până la 15 ani de închisoare.

În prezent, Dima White este încă activ pe rețeaua TikTok în special pentru video-urile sale din centrul capitalei, în care oameni îi oferă bani, iar el, la rândul său, îi donează celor nevoiași.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: