Zinaida Greceanîi

Procuratura confirmă: Zinaida Greceanîi are statut de învinuit în dosarul finanțării ilegale a PSRM

Începând cu 18 octombrie, fostul președinte al Parlamentului și ex-lider al Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilicită a PSRM. Informația a fost confirmată pentru NM de către procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc. 

„Doamna Greceanîi are calitate de învinuit pe dosarul în care a fost disjunsă cauza de inculpare a lui Igor Dodon. Ordanța de punere sub învinuire este din 18 octombrie 2022”, a declarat Petru Iarmaliuc.

Informația despre audierea deputatei PSRM Zinaida Greceanîi la Procuratura Anticorupție a apărut în spațiul public încă în data de 20 octombrie. NM a solicitat atunci confirmarea informației de la reprezentanții instituției, care au precizat că „deocamdată nu vă poate oferi informații”, dar cu privire la derularea urmăririi penale va reveni ulterior.

Zinaida Greceanîi este economist la bază și a fost ministru al Finanțelor și prim-ministru în perioada guvernării comuniste. În 2011, împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc, s-a desprins de Partidul Comuniștilor și a aderat la Partidul Socialiștilor. Toata viața a ocupat doar funcții publice. De-a lungul carierei sale politice a promovat deschis o politică pro-rusă.

La parlamentarele din februarie 2019 câștigă pe Circumscripția uninominală nr. 1 – Briceni și ajunge în fotoliul de președinte al Parlamentului, după ce socialiștii au făcut alianță cu Blocul ACUM. Iar la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 o regăsim pe poziția a treia în lista candidaților Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, ceea ce i-a asigurat fotoliul de deputat în noul Legislativ de la Chișinău, dar nu și funcția de speaker.

Soțul Zinaidei Greceanîi, Alexei, a fost implicat într-un scandal privind scoaterea banilor din Banca de Economii. Acesta a fost membru al Consiliului de directori al Fabricii de Vin Cojușna, întreprindere care în 2008 a contractat credite care așa și nu au mai fost restituite.

***

Dosarul denumit generic „Kuliok” în care este vizat fostul șef de stat Igor Dodon, a fost trimis în judecată, la începutul lunii octombrie curent. Acesta este învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al țării în perioada lunii iunie 2019.

Lui Igor Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA.

Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid, a declarat Procuratura Anticorupție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Shutterstock

Compensații, asistență medicală și psihologică: Promo-LEX cere modificarea proiectului privind reabilitarea victimelor infracțiunilor

Proiectul de lege privind reabilitarea victimelor infracțiunilor trebuie modificat înainte de examinarea în lectura a doua în Parlament, pentru ca persoanele persecutate din regiunea transnistreană să poată beneficia efectiv de sprijinul prevăzut de stat. Despre acest lucru scrie avocata Asociației Promo-LEX, Nicoleta Hriplivîi, într-un articol publicat pe 29 septembrie. Aceasta a atras atenția asupra mai multor prevederi care ar putea limita accesul victimelor la compensații și servicii.

Una dintre problemele semnalate se referă la compensațiile financiare. Proiectul prevede necesitatea unui act definitiv de constatare a infracțiunii, însă nu stabilește clar ce se întâmplă atunci când autorul este cunoscut, dar nu poate fi tras la răspundere de autoritățile constituționale, iar dosarul penal este suspendat.

„Fără o clarificare, există riscul ca blocajul existent sub Legea nr. 137/2016 să se mențină”, a spus Hriplivîi.

Avocata a atras atenția și asupra asistenței medicale. Proiectul garantează gratuit doar asistența medicală urgentă. Astfel, victimele care au nevoie de tratament sau recuperare pe termen lung și care nu sunt asigurate ar putea întâmpina în continuare dificultăți în accesarea serviciilor medicale necesare.

O altă problemă vizează durata asistenței psihologice, care ar urma să fie oferită din bugetul de stat pentru cel mult trei luni. Promo-LEX consideră că această perioadă poate fi prea scurtă pentru persoanele care au trecut prin abuzuri grave, inclusiv tortură. Procuratura Generală a propus ca, pentru anumite categorii de victime, perioada să poată ajunge la șase luni și să fie prelungită la recomandarea psihologului.

Hriplivîi consideră problematică și prevederea potrivit căreia victima poate pierde dreptul la compensație dacă refuză intenționat să contribuie la anchetă. În cazul victimelor din regiunea transnistreană, acestea s-ar putea teme de represalii împotriva rudelor care locuiesc în stânga Nistrului.

„Un asemenea comportament nu ar trebui tratat automat ca un refuz nejustificat”, a subliniat avocata. Promo-LEX a propus ca legea să țină cont de situațiile în care victima se teme de represalii.

O altă îngrijorare vizează finanțarea serviciilor de suport. Proiectul prevede că autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile în limitele resurselor bugetare disponibile. Potrivit avocatei, acest lucru ar putea duce la situații în care lipsa resurselor financiare să constituie un motiv pentru neacordarea unor servicii precum asistența psihologică sau adăpostul.

Avocata a mai spus că este nevoie de un mecanism clar prin care victimele să fie preluate și direcționate către instituțiile de care au nevoie. În opinia sa, trebuie stabilit clar cine preia cazul, cine evaluează nevoile victimei și cine asigură accesul acesteia la asistență juridică, medicală sau socială.

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege privind reabilitarea victimelor infracțiunilor pe 24 septembrie. Documentul introduce pentru prima dată în legislație noțiunea de „victimă persecutată”, inclusiv pentru persoanele ale căror drepturi au fost încălcate de structurile ilegale din regiunea transnistreană. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției și aprobat de Guvern pe 22 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: