Виорел Морарь
Максим Андреев, NewsMaker

Procurorii insistă asupra arestării lui Viorel Morari. Între acesta și judecător ar exista conflict de interese

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a depus recurs împotriva deciziei judecătorilor privind eliberarea șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Într-un comunicat publicat pe 25 ianuarie, reprezentanții instituției menționează că decizia judecătoarei a fost luată în condițiile existenței conflictului de interese între aceasta și învinuit.

Reprezentanții PCCOCS au confirmat veridicitatea informațiilor publicate recent de TV8, potrivit cărora, acum trei ani, sub conducerea lui Viorel Morari, Procuratura Anticorupție a dispus scoaterea judecătoarei Maria Tertea de sub urmărire penală și clasarea dosarului în care aceasta era cercetată pentru fals în declarații.

„Mai mult, în anul 2019, aceeași judecătoare a prelungit mandatul de arest în privința lui Iurie Borș. Amintim că, frații Borș au fost reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă. Prin urmare, în loc să se abțină de la examinare, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului, eliberându-l pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție din detenție preventivă”, susțin procurorii PCCOCS.

Viorel Morari a fost reținut pe 19 ianuarie, în aceeași zi fiind pus sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”. Toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării ”VENTO”, iar acesta ar fi acționat în coparticipare cu un procuror din subordine, doi polițiști și alte persoane, deocamdată nestabilite.

Ulterior, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost dus în fața judecătorului pentru arest preventiv. Procurorii au motivat această solicitare prin „gravitatea faptelor imputate, sub riscul de a împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și de a se sustrage de la anchetă”.

Recursul procurorului împotriva încheierii judecătorului de instrucție va fi examinat miercuri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Curtea de Apel Chișinău.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

customs.gov.md

Spatari apără taxarea coletelor din China: „Acum plătești salariile muncitorilor din China, dar nu contribui la salariile profesorilor din Moldova”

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS Marcel Spatari, nu crede că persoanele vulnerabile sunt cele care cumpără cel mai mult de pe platformele internaționale. El susține aplicarea TVA pentru toate coletele din străinătate, dar spune că intrarea în vigoare a măsurii, planificată pentru 1 octombrie, ar trebui amânată.

Oficialul a fost întrebat, în cadrul emisiunii „Rezoomat”, de ce guvernarea insistă asupra taxării coletelor de pe Temu, Shein sau AliExpress, în condițiile în care mulți oameni cu venituri mici cumpără de pe platformele internaționale.

„Eu nu cred că este adevărat. Nu cred că cei mai vulnerabili cumpără de pe platformele online din străinătate, din China. Este vorba, probabil, despre clasa de mijloc, care se descurcă să plătească online. Aici trebuie să ai un pic de educație privind utilizarea internetului. Cei mai vulnerabili sunt, totuși, din zonele rurale. Știu că și acolo se cumpără, dar nu e o definiție că dacă cumperi de pe platforme ești sărac. Știu foarte mulți care sunt înstăriți sau din clasa medie care utilizează pe larg aceste platforme. Cumpără pentru că este mai ieftin”, a declarat deputatul.

Spatari consideră că nu este echitabil ca produsele cumpărate în Moldova să fie supuse TVA de 20%, iar coletele din China cu o valoare de până la 150 de euro să fie scutite de această taxă. El a menționat că banii colectați din TVA ajung la buget și sunt folosiți inclusiv pentru politicile sociale.

„Acum când cumperi fix același produs din China ai plăti salariile la muncitorii din China, dar nu contribui cu nimic – nu vorbesc la economia din Moldova – la politicile sociale din Moldova, nu contribui cu niciun bănuț la salariul profesorilor. Eu nu am nimic împotrivă, e dreptul fiecăruia să-și cumpere produse de unde dorește, dar cred că este corect și echitabil să se plătească TVA pe tot consumul. Dacă plătim TVA pe o cămașă cumpărată în Moldova, cred că ar fi corect să plătim TVA și pe o cămașă cumpărată din Turcia sau din China”, a explicat parlamentarul.

Președintele comisei parlamentare Economie, buget și finanțe a recunoscut că noile reguli ar putea provoca nemulțumiri, deoarece „adaugă o etapă în plus unui serviciu care era comod” pentru cumpărători.

În același timp, Spatari consideră că termenul de 1 octombrie – când ar urma să intre în vigoare noile reguli – este prea scurt pentru aplicarea măsurii.

„Din punctul meu de vedere, este un termen mult prea restrâns pentru operatorii poștali. Am avut o întâlnire cu operatorii poștali, mi-au explicat problemele logistice, operaționale care vor apărea, riscurile care sunt. Eu sunt de părere că trebuie să amânăm intrarea în vigoare. Cu cât – vom discuta cu colegii. Dar, conceptual ea este corectă”, a mai declarat Marcel Spatari.

Precizăm că mărfurile comandate de pe platformele din străinătate urmează să fie impozitate cu TVA de 20%. În plus, pentru fiecare colet va fi percepută o taxă fixă de 12 lei. Prevederile fac parte din proiectul politicii fiscale pentru 2027, aprobat de Parlament în prima lectură și care urmează să fie examinat în lectura a doua. Autoritățile propun ca măsura să fie aplicată începând cu 1 octombrie.

În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: