Скриншот NM

Procurorii nu au înaintat deocamdată demersul privind arestul lui Stoianoglo. Precizările avocatului său

Procurorul general suspendat din funcție Alexandr Stoianoglo este deținut în Izolatorul nr. 6 din str. Tighina 6. Informația a fost confirmată pentru NM de către avocatul său, Vasile Gafton. Potrivit acestuia, procurorii nu au depus un demers privind arestul său.

După reținerea lui Stoianoglo, în seara de 5 octombrie, procurorul Victor Furtună a declarat că șeful suspendat al Procuraturii Generale (PG) va fi deținut în Izolatorul nr. 6. Între timp, în presă a apărut informația că Stoianoglo a fost transportat la izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) sau la cel al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Ofițerul de presă al CNA Angela Starinschi a declarat pentru NM că decizia privind locul de detenție al șefului suspendat al PG va fi luată de către procurori.

În dimineața de 6 octombrie, avocatul Vasile Gafton, a confirmat pentru NM că Stoianoglo se află în izolatorul nr. 6. Acesta a mai menționat că procurorii nu au înaintat, deocamdată, demersul privind arestul acestuia, însă nu a exclus că acesta va fi prezentat pe parcursul zilei de astăzi.

***

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general. Pe numele său a fost pornit un dosar penal pentru 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente. El a fost reținut în seara de 5 octombrie pentru 72 de ore și escortat de ofițerii SIS la Izolatorul de detenţie preventivă de pe str. Tighina din capitală.

După mai mult de trei ore de percheziții la sediul Procuraturii Generale, mascații au descins și în locuința lui Stoianoglo. Acesta a fost escortat de ofițerii SIS. În timp ce intra în locuință, Stoianoglo a declarat pentru presă că reținerea sa ar fi „o răzbunare din partea președintelui țării”. Administrația prezidențială a refuzat să comenteze acuzația.

Perchezițiile au avut loc în cadrul urmăririi penale demarate de procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Victor Furtună, pentru analizarea unei sesizări a deputatului Lilian Carp, președinte a Comisiei securtate națională, apărare și ordine publică.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima declarație a lui Putin despre drona căzută la Galați: „Nimeni nu poate stabili proveniența până nu se face expertiza, să ne trimită rămășițele”

Președintele rus, Vladimir Putin, a sugerat că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați ar putea fi de origine ucraineană, declarând că nimeni nu poate stabili proveniența acesteia fără o expertiză a rămășițelor. În același timp, liderul rus a făcut paralele cu incidente similare din Finlanda, Polonia și statele baltice, susținând că inițial dronele au fost atribuite Rusiei, dar ulterior s-a dovedit că erau ucrainene.

„Prima reacție în UE la orice dronă este să o numești rusească, iar apoi se dovedește că nu este așa. Nimeni nu poate spune despre proveniența dronei fără efectuarea unei expertize. Rusia este pregătită să conducă o investigație obiectivă dacă i se transmit datele și rămășițele dronei”, a declarat Putin.

Liderul rus a făcut paralele cu incidente similare din Finlanda, statele baltice și Polonia, susținând că inițial dronele au fost atribuite Rusiei, dar ulterior s-a dovedit că nu aveau nicio legătură cu aparatele de zbor rusești.

„Prima reacție a fost exact ca acum în România: iată, alarmă, rușii vin, rușii lovesc. Apoi, după scurt timp, s-a dovedit că nu are nimic în comun cu aparatele de zbor rusești”, a adăugat Putin.

Amintim că în noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă de tip „Geran-2″ s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe din Galați, provocând o explozie și un incendiu la etajul 10. O mamă și copilul ei au suferit arsuri minore, iar 70 de persoane au fost evacuate. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe teritoriul României au fost înregistrate 47 de cazuri de depistare a fragmentelor de drone, 12 dintre acestea doar în acest an.


Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că responsabilitatea „integrală” pentru incident îi aparține Federației Ruse și că drona este de tip „Geran-2″. Ca răspuns, România a declarat consulul rus de la Constanța persona non grata și a anunțat închiderea Consulatului General al Federației Ruse la Constanța, iar ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a transmis lui Nicușor Dan solidaritatea „deplină” a Alianței, declarând că NATO „va apăra fiecare centimetru al teritoriului aliat”. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat incidentul și a anunțat pregătirea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: