Promo-LEX cere intervenția lui Recean pentru eliberarea lui Vadim Pogorlețchi, aflat de trei ani în detenție ilegală la Tiraspol

Asociația Promo-LEX solicită repetat prim-ministrului Dorin Recean să intervină de urgență pentru eliberarea lui Vadim Pogorlețchi, deținut ilegal în regiunea transnistreană din august 2022. Organizația atenționează că, deși în februarie 2025 autoritățile de la Chișinău au condiționat tranzitul gazelor către stânga Nistrului de eliberarea deținuților politici, Pogorlețchi continuă să fie ținut în condiții inumane, fiind plasat din nou în carceră și lipsit de acces la apă.

Într-o petiție transmisă la 29 iulie 2025, Promo-LEX a cerut premierului să utilizeze toate pârghiile disponibile pentru a obține eliberarea imediată și necondiționată a acestuia.

„Subliniem că menținerea ilegală a unor persoane în detenție, în pofida condiționalităților impuse, subminează credibilitatea angajamentelor asumate de autoritățile constituționale și contribuie la perpetuarea impunității în stânga Nistrului. Absența consecințelor pentru nerespectarea condiționalităților impuse unui regim construit și menținut pe încălcarea sistematică a drepturilor omului încurajează repetarea abuzurilor, întrucât autorii acestora și cei din jurul lor se simt liberi să comită noi fapte ilegale fără teama de a fi trași la răspundere”, se menționează în declarația Promo-LEX.

Vadim Pogorlețchi a fost condamnat la 16 ani de închisoare de „judecătoria Tiraspol” pentru așa-zisa „trădare de patrie”. El este închis în penitenciarul nr. 3 din Tiraspol, unde condițiile sunt descrise de foști deținuți ca degradante: celule neîncălzite iarna, lipsa apei curente, hrană de foarte proastă calitate și acces inexistent la servicii medicale.

Promo-LEX cere, pe lângă eliberarea imediată, și accesul unui medic independent pentru a evalua starea de sănătate a lui Pogorlețchi, având în vedere riscul crescut la care este expus, mai ales în sezonul rece.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la serviciul de presă al Guvernului privitor la solicitarea Promo-LEX, dar la momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: