imagine simbol

Fermierii din Fălești ies la protest: tehnica agricolă va fi scoasă pe marginea drumului național

Mai mulți fermieri din raionul Fălești vor organiza vineri, 12 iunie, un protest pentru atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă agricultorii micro, mici și mijlocii. Aceștia vor desfășura tehnică și utilaje agricole pe drumul național Sculeni-Fălești, unde va avea loc manifestația.

Potrivit unui comunicat al Asociației „Forța Fermierilor”, protestul se va desfășura între orele 9:00 și 14:00, pe drumul național Sculeni–Fălești, la intrarea în municipiul Fălești, în apropierea centrului comercial Supraten și a gării auto.

Participanții intenționează să aducă la manifestație tehnică și utilaje agricole, care vor fi staționate pe marginea carosabilului. Asociația precizează că acțiunea are drept scop sensibilizarea autorităților și a opiniei publice cu privire la ceea ce agricultorii consideră a fi „discriminarea” și „decapitalizarea” fermelor de dimensiuni mici și medii.

Printre principalele revendicări ale protestatarilor se numără introducerea, începând cu anul 2027, a plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase. De asemenea, fermierii solicită menținerea actualului regim fiscal și se opun majorării cotei TVA la producția agricolă la 20%, măsură despre care spun că ar crește presiunea financiară asupra sectorului. O altă cerință vizează rambursarea integrală, începând cu anul 2026, a accizei la motorina utilizată pentru efectuarea lucrărilor agricole.

„Forța Fermierilor” și-a exprimat sprijinul pentru acțiunea anunțată. „Vom acorda toată asistența și fi alături de agricultori”, a menționat asociația.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vitalie Perciun fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel’s Wolverine”

Chișinău, – Pe 15 septembrie 2026, Sony Interactive Entertainment lansează la nivel global ediția limitată PlayStation 5 Digital Edition „Marvel’s Wolverine Battle Yellow”, alături de un controller DualSense tematic și huse de consolă dedicate. Lansarea hardware-ului coincide cu apariția jocului Marvel’s Wolverine, dezvoltat de Insomniac Games.

O ediție de colecție, nu doar o consolă

Bundle-ul include consola PlayStation 5 Digital Edition în design galben-negru inspirat de costumul iconic al lui Wolverine, un controller DualSense asortat cu urme de gheare gravate, precum și un cod de descărcare pentru joc. Separat, sunt disponibile și huse de consolă pentru proprietarii de PS5 Slim și PS5 Pro care nu doresc o consolă nouă, dar vor să obțină același design.

Precomenzile pentru această gamă au început la nivel internațional pe 19 august 2026, prin PlayStation Direct și retaileri parteneri.

Energy One SRL, prezent și pe piața din Moldova

Energy One SRL, condusă de directorul Vitalie Perciun, este distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova. Compania a anunțat anterior că, în primul an complet de activitate pe acest segment, și-a dublat cifra de afaceri — de la 1,2 milioane USD la 2,5 milioane USD — consolidându-și parteneriatele cu rețele de retail precum Darwin, Enter, Ultra, Bomba, Maximum și Sony Center.

„Fiecare lansare PlayStation este o poveste, iar noi suntem onorați să o aducem mai aproape de gamerii din Republica Moldova. Ediții precum aceasta continuă să apropie gamingul de cultura pop internațională și să confirme încrederea comunității noastre în produsele originale”, a declarat Vitalie Perciun, Director Energy One SRL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: