Protest în fața guvernului. Reprezentanții unei companii de colectare a fierului vechi denunță un atac raider (VIDEO)

Câteva zeci de bărbați au organizat în dimineața de 9 noiembrie un protest în fața clădirii guvernului. Aceștia au cerut autorităților să oprească atacurile raider asupra afacerilor și să asigure libera concurență. Manifestanții au adus cu ei butoaie din metal și bețe, în încercarea de a atrage atenția asupra acțiunii. Organizatorul demonstrației este Valentin Eșanu, președintele Asociației Patronale a Metalelor și șeful companiei Sofilarex Plus, care colectează fier vechi.

Manifestanții au strigat slogane precum „Gata cu monopolul!”, „Gata cu dosarele fabricate!” și „Vrem să lucrăm acasă!”. Potrivit lui Eșanu, autoritățile intenționează să retragă în mod ilegal licența companei pe care o conduce, care se ocupă cu colectarea și procesarea fierului vechi.

„Au inventat motive, dar în realitate au pus la cale să fiu urmărit, fabrică dosare penale din motive inventate. Și totul deoarece compania noastră exportă cu succes resturi de metale negre și colorate, spre deosebire de compania de stat Metalferos”, a declarat Eșanu pentru NM.

Omul de afaceri a expediat o scrisoare deschisă către reprezentanța diplomatică a UE și către Procuratura Generală, în cadrul căreia solicită protecție împotriva abuzurilor autorităților.

Amintim că, în cadrul ședinței guvernului din 5 noiembrie, ministrul de Interne Pavel Voicu a declarat că au fost inițiate două dosare penale legate de activitatea companiei Sofilarex Plus. Oficialul a mai spus că MAI pregătește documentele pentru retragerea licenței companiei din cauza mai multor încălcări.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: