Екатериан Дубасова / NewsMaker

Protestatarii lui Șor ar putea sărbători Revelionul în corturi. Când expiră autorizația de la Primărie?

Corturile cu protestatari ar putea rămâne în perimetrul Parlamentului – Președinției până la sfârșitul acestui an. Informația a fost confirmată de către președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, reprezentant al Partidului „ȘOR”, în cadrul ediției din 27 septembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

„Să ne retragem corturile? Noi abia le-am pus. Nu avem de gând. Avem declarația prealabilă depusă la Primăria mun. Chișinău, unde scrie negru pe alb că avem până pe 31 decembrie (autorizație, nota redacției). Sperăm ca până atunci să avem deja o altă guvernare sau cel puțin ceva de tranziție. Abia ne-am instalat. Vreau să îi dezamăgesc pe cei care așteaptă să le scoatem: abia le-am pus. Oamenii au dreptul la libera exprimare, la opinie”, a răspuns Țurcanu la întrebarea moderatului Gheorghe Gonța, despre retragerea corturilor.

Prședintele raionului Orhei a acuzat actuala guvernare că nu ar lupta eficient cu corupția.

„Șmecherii care au gestionat banul negru al Republicii Moldova îl gestionează în continuare. Guvernările de până acum aveau o anumită îndrăzneală cu ăștia și mai bugetau, mai făceau ceva. Ăștia sunt atât de incompetenți, că toți cei care gestionează fluxul negru de bani se uită la ei ca leul la privighetoare: „Ia uite, dragă, au venit ăștia să ne conducă. În timpuri tulburi se fac bani mari”, a spus Dinu Țurcanu.

***

Pe 18 septembrie, în apropierea Parlamentului și a Președinției a avut loc un protest organizat de Partidul „ȘOR”. Potrivit poliției, la manifestație au participat circa 6,5 mii de oameni. La final, au fost instalate circa 200 de corturi în așa-numitul „Orășel al schimbării”.

Poliția capitalei a cerut în repetate rânduri Primăriei Chișinău să recomande organizatorilor să își schimbe locul, din cauza încălcărilor admise de către manifestanți – inclusiv altercații cu oamenii legii. La rândul său, primarul Ion Ceban a declarat că Primăria nu va încălca legea și nu va interzice desfășurarea protestului în fața Parlamentului și a Președinției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: