presedinte.md

PSRM cere ca Ziua Europei să fie sărbătorită în altă dată, pentru a nu diminua semnificația Zilei Victoriei (UPDATE)

Fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) a înregistrat în parlament o inițiativă care prevede ca Ziua Europei să fie sărbătorită pe 8 mai și nu pe 9 mai, așa cum este în prezent și să fie zi lucrătoare. Autorii proiectului de lege sunt 7 deputați socialiști.

UPDATE (13:52) Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat proiectul de lege. Acesta urmează să fie prezentat în plenul parlamentului.

Autorii proiectului de lege sunt Bogdan Țîrdea, Grigore Novac, Adela Răilean, Vitalii Evtodiev, Nicolae Pascaru, Ivanna Koksal și Mihail Paciu.

În nota informativă a proiectului, autorii inițiativei menționează că „în anul 2017 majoritatea parlamentară de atunci, în pofida faptului că populația țării sărbătorește masiv Marea Victorie, a decis să diminueze semnificația acesteia, prin instituirea unei sărbători paralele pentru aceeași dată. Declararea zilei de 9 mai în calitate de Ziua Europei concomitent cu Ziua Victoriei a fost produsă fără consultări publice, mai mult ca atât, contrar opiniei majorității”.

Mai mult, aceștia susțin că „impactul social produs după implementarea modificărilor s-a materializat în polemici aprinse în rândul populației, cu referire la dezbaterea valorilor propagate de fiecare sărbătoare”.

Amintim că președintele Igor Dodon a refuzat la momentul respectiv să promulge proiectul de lege. Acesta a fost semnat de către speakerul de atunci al parlamentului Andrian Candu, după suspendarea temporară din funcție a șefului statului.

***

Pentru a fi aprobat, un proiect de lege trebuie susținut prin votul a 51 de deputați. Niciuna dintre fracțiunile legislative nu deține majoritatea voturilor. Deși în cadrul ultimelor ședințe ale parlamentului PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidului „ȘOR” și deputații neafiliați care au părăsit Pro Moldova, au votat împreună mai multe proiecte de legi, formațiunile politice neagă că ar fi format o coaliție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: