a-tv.md

Publika și Prime, prima reacție după vestea că nu vor putea reveni pe micile ecrane în curând: „Un nou abuz al guvernării”

Compania General Media Group (GMG), afiliată fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, a venit cu o reacție, după ce Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională din cadrul Agenției de Investiții a impus sistarea temporară a valabilității actelor permisive ale companiilor în gestiunea cărora se aflau opt televiziuni cu licența suspendată pe perioada stării de urgență. GMG a calificat decizia autorităților drept „un nou abuz împotriva presei și a libertății de exprimare”.    

„Pentru că nu au găsit motive obiective pentru a sista activitatea posturilor Publika TV şi Prime, guvernarea a inventat o altă metodă, făcându-se trimitere la legea cu privire la investițiile strategice în Republica Moldova și necesitatea de a suspenda actele permisive pentru posturile vizate. (…)Publika TV şi Prime condamnă abuzul guvernării PAS şi va veni cu o declarație”, anunță GMG.

UPDATE: Într-o declarație emisă mai târziu, Publika TV și Prime au anunțat că vor ataca în instanță decizia autorităților de a menține suspendate licențele de emisie, pe care o califică ca fiind „ilegală”. De asemenea, redacțiile celor două posturi TV vizate direct în decizie se adresează public Consiliului Audiovizualului să ia atitudine față de situația „fără precedent” creată.

„Credem că cetățenii Republicii Moldova au nevoie de o presă liberă, care oferă conținut de calitate și produs propriu. Mizăm pe o reacție adecvată din partea societății, inclusiv din partea ONG-urilor media, a misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, care s-au convins în ultimele luni de modul în care este tratată presa liberă de către factorul politic din conducerea țării”, se menționează în declarația citată.

Potrivit unui document, în posesia căruia a intrat NewsMaker, Agenția de Investiții a informat Consiliul Audiovizualului, Agenția Servicii Publice, Comisia Națională a Pieței Financiare, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice inclusiv distribuitorii de servicii media audiovizuale despre „sistarea temporară a valabilității actelor permisive ale companiilor” a șase companii. Din document reiese că a fost sistată temporar valabilitatea actelor permisive ale companiilor deținătoare de licență pentru 8 posturi TV interzise temporar: Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Accent TV, ITV, Orizont TV și TV6.

***

La sfârșitul anului trecut, Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat activitatea postului TV Primul în Moldova și a altor cinci posturi TV (TV6, Orhei TV, Accent TV, NTV Moldova și RTR Moldova) până la anularea stării de urgență din țară

Ulterior, în octombrie 2023, șeful Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață a propus Comisiei pentru Situații Excepționale să suspende temporar licența a altor șase posturi de televiziune: Orizont TV, ITV, Prime, Publika, Canal 2 și Canal 3.

Recent, premierul Dorin Recean anunța că cele 12 televiziuni, care au rămas fără licență în urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, nu vor activa nici după ce se va termina starea de urgență. Oficialul menționa că Guvernul a pregătit mai multe pachete legislative care îi va permite „să gestioneze astfel de situații și în afara stării de urgență”. Recean a declarat că pachetele legislative nu vizează doar domeniul media, dar și cel energetic, situația cu privire la refugiați.

De menționat că în perioada stării de urgență patru posturi TV, din cele 12 vizate, au rămas fără licență.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ibric, șal de cașmir și beretă din blană de cârlan: ce cadouri a primit Maia Sandu în ultimele trei luni și care este cel mai scump

În iulie, august și septembrie 2026, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit 13 cadouri protocolare. Cel mai scump i-a fost oferit de Kürşad Zorlu, deputat în Parlamentul Turciei și vicepreședinte al partidului de guvernare AKP. De asemenea, șefa statului a primit cadouri de la președintele Indiei și mai mulți ambasadori.

Cel mai scump cadou i-a fost oferit Maiei Sandu de Kürşad Zorlu, deputat în Parlamentul Turciei și vicepreședinte al partidului de guvernare AKP, pe 19 august, în contextul vizitei de lucru la Chișinău și al întrevederii cu șefa statului. Este vorba despre un ulcior/ibric decorativ ceremonial din ceramică, lucrat manual, cu mâner din metal argintat, montat pe suport și însoțit de o tavă argintată, în valoare de 3 790 de lei. Kürşad Zorlu i-a oferit Maiei Sandu și un serviciu din porțelan lucrat manual, destinat servirii cafelei sau ceaiului turcesc, decorat cu simbolurile naționale ale Turciei, compus din 15 piese: 6 cești, 6 farfurioare, o tavă și o bombonieră, în valoare de 3 450 de lei.

De asemenea, șefa statului a primit de la președintele Indiei, Droupadi Murmu, un șal din cașmir premium, în valoare de 1 500 de lei; de la ambasadorul Ghanei în Republica Moldova, cu reședința la Moscova, Koma Steem Jehu-Appia, o compoziție decorativă realizată manual, cuprinzând șase simboluri tradiționale specifice culturii Akan din Africa de Vest, în valoare de 690 de lei; de la ambasadoarea Norvegiei în Republica Moldova, cu reședința la Chișinău, Anne Kjersti Amundsen, o eșarfă confecționată din lână și mătase, în valoare de 1 800 de lei.

Totodată, Maia Sandu a primit o tavă de la viceministra afacerilor externe al Greciei, Alexandra Papadopoulou, în valoare de 1 600 de lei; de la reprezentanta de țară UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj, o pictură înrămată, reprezentând portretul unei femei, în valoare de 300 de lei; de la prim-ministrul landului Bavaria, Markus Söder, o figurină decorativă reprezentând un leu, în valoare de 3 150 de lei; de la copreședintele Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul European și Republica Moldova, Mariana Gâju, o tăviță decorativă, în valoare de 850 de lei; de la președintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Cehiei, Pavel Fischer, o vază decorativă realizată din sticlă mată, cu inserții aurii, în valoare de 600 de lei.

În același timp, președinta a primit de la producătorul autohton „Cușma” o beretă din blană naturală de cârlan, în valoare de 2 000 de lei; de la președintele raionului Ialoveni, Natalia Eremia, o statuetă decorativă reprezentându-l pe domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, confecționată din aliaj metalic, cu finisaj bronzat, în valoare de 1 390 de lei; de la președintele Asociației de Artă și Cultură pentru copiii vorbitori de limbă română din Norvegia, Snejana Teclia, un tablou în valoare de 2 500 de lei.

De asemenea, consiliera președintei pentru politică externă și afaceri europene, Olga Roșca, a primit de la ambasadorul Indiei în Republica Moldova, Manoj Kumar Mohapatra, un obiect decorativ în valoare de 350 de lei.

Potrivit instituției prezidențiale, valoarea totală a cadourilor este de 23.970 de lei. Cadourile rămân în proprietatea Administrației Prezidențiale sau pot fi răscumpărate, a menționat Președinția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: