dw.com

Rabinul cu cetățenie dublă, israeliană şi moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe Unite. Precizările autorităților din Israel 

Rabinul Țvi Kogan, care era dat dispărut din 21 noiembrie, a fost găsit mort în Emiratele Arabe Unite. Informația a fost comunicată de publicația The Times of Israel, care citează biroul prim-ministrului Israelului și Ministerul Afacerilor Externe al țării. 

Autoritățile israeliene au declarat că rabinul Țvi Kogan a fost ucis, relatează Meduza. Într-un comunicat oficial, autoritățile Israelului au numit cazul un „act josnic de terorism anti-semitic” și au promis că vor folosi toate mijloacele disponibile pentru a-i aduce pe vinovați în fața justiției.

Publicația israeliană Ynet scrie că, potrivit unei versiuni a cazului, suspecții în cazul uciderii rabinului Țvi Kogan ar fi fugit în Turcia.

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite nu au comentat deocamdată declarațiile Israelului.

Țvi Kogan avea două cetățenii – israeliană și moldovenească. El era reprezentant al mișcării religioase evreiești „Chabad” în Abu Dhabi, activând în această funcție din momentul în care Israelul a normalizat relațiile cu Emiratele Arabe Unite la sfârșitul anului 2020. Despre dispariția rabinului s-a aflat pe 23 noiembrie. Familia rabinului a raportat că acesta a dispărut pe 21 noiembrie. Portalul de știri israelian Walla a scris anterior că autoritățile israeliene ar deține informații că rabinul era urmărit de serviciile de informații iraniene. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1/imagine simbol

Incendiu la bordul unui petrolier în apele României. Opt marinari sunt dați dispăruți

Salvatorii caută opt marinari dați dispăruți în apele teritoriale ale României din Marea Neagră, după ce la bordul petrolierului în care se aflau a izbucnit un incendiu. Despre acest lucru scrie Reuters.

Nava Wine Trader, care navighează sub pavilionul San Marino, a transmis un semnal de ajutor în jurul orei 7:00, pe 15 octombrie. La bord se aflau 12 persoane. Patru membri ai echipajului au fost salvați, iar ceilalți opt sunt în continuare dați dispăruți.

În aceeași noapte, un alt vas a luat foc în Marea Neagră. Este vorba despre petrolierul Yara J, care transportă substanțe chimice și navighează sub pavilionul Insulelor Comore. Nimeni nu a fost rănit, iar echipajul a reușit să stingă incendiul fără ajutor din exterior.

Potrivit Reuters, în momentul izbucnirii incendiilor, ambele nave erau ancorate în apropierea coastei României. Deocamdată, autoritățile române nu au stabilit o legătură între cele două incidente și eventuale atacuri cu drone rusești.

Publicația mai notează că, în ultimele zece zile, cel puțin alte cinci nave comerciale au fost atacate cu drone în largul coastelor României și Bulgariei. Atacurile au avut loc în afara apelor teritoriale ale statelor membre NATO și s-au soldat cu moartea a 23 de marinari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: