Facebook/Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Rada Supremă a Ucrainei a donat 900 manuale, în limba ucraineană, unui liceu din Chișinău FOTO

Rada Supremă a Ucrainei a donat 900 de manuale în limba ucraineană liceului teoretic „Taras Șevcenko” din Chișinău, unde urmează a fi deschise clase cu predare în această limbă. Cu această ocazie, la Chișinău a ajuns deputatul Radei Supreme Mihailo Raduțkii. Parlamentarul ucrainean a declarat că este esențial ca ucrainenii care se află în Moldova să învețe limba română, totodată „păstrarea limbii materne este vitală pentru menținerea identității culturale”.

Pe 22 iulie, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a anunțat că liceul teoretic „Taras Șevcenko” din Chișinău a primit o donație de manuale. Este vorba despre 900 de manuale în limba ucraineană. Ministerul a amintit că în cadrul instituției de învățământ urmează a fi deschise clase cu predare în limba ucraineană.

Ministrul Dan Perciun a spus că manualele au fost oferite de Rada Supremă a Ucrainei, care „a dat curs scrisorii Ministerului Educației și Cercetării”.

Cu această ocazie, la Chișinău a ajuns deputatul Radei Supreme din Ucraina Mihailo Raduțkii, copreședinte al grupului interparlamentar de prietenie „Ucraina – Moldova”.

„Mulțumim Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul necondiționat acordat refugiaților ucraineni în aceste momente dificile. Este esențial ca toți concetățenii noștri care se află în Republica Moldova să beneficieze de oportunitățile oferite de Ministerul Educației și Cercetării și să învețe limba română. Totodată, păstrarea limbii materne este vitală pentru menținerea identității noastre culturale”, a comunicat oficialul ucrainean.

Facebook/Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Potrivit datelor Ministerului Educației de la Chișinău, de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în grădinițele, gimnaziile și liceele din Republica Moldova au fost înscriși circa 2 100 de copii refugiați din Ucraina. Numai în anul 2023, elevii de origine ucraineană (autohtoni și refugiați) din clasele a doua și a treia din școlile naționale au primit câte 650 de exemplare pentru fiecare clasă. Totodată, în Plan-Cadrul pentru noul an școlar 2024-2025, a fost adăugată o oră pentru studierea limbii materne pentru clasele I-XII. De asemenea, copiii din Ucraina vor studia limba română ca disciplină separată.

În iunie 2024, Ministerul Educației anunța că, în anul următor de studii, la instituția „Taras Șevcenko” din Chișinău vor fi deschise clase cu predare în limbile ucraineană și română. Ministerul preciza că acest lucru va oferi posibilitatea copiilor refugiaților ucraineni, dar și al etnicilor ucraineni din țara noastră, să-și continue studiile în limba maternă și să se integreze mai ușor în sistemul educațional din Republica Moldova. Clasele vor fi deschise atât la ciclul primar (I și IV), cât și la cel gimnazial (V). Elevii vor studia în limbile ucraineană și română (cu respectarea curriculumului național), iar profesorii vor fi selectați din rândul refugiaților și al cadrelor didactice din țara noastră, cunoscători de limba ucraineană.

Potrivit Ministerului Educației, la liceul teoretic „Taras Șevcenko” din municipiul Chișinău studiază în prezent 163 de elevi, dintre care 67 sunt refugiați din Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova

Tofan s-a întâlnit cu primarii din Găgăuzia: alegerile din regiune, printre subiectele discutate

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit, pe 19 septembrie, cu aleșii locali din UTA Găgăuzia. Potrivit Guvernului, Tofan a discutat cu primarii despre importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale, direcționarea eficientă a investițiilor, necesitatea asigurării unor alegeri libere în regiune, precum și valorificarea potențialului economic al acesteia.

Potrivit Guvernului, Tofan a subliniat în timpul discuției cu primarii importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale și a direcționării eficiente a investițiilor. „Premierul a accentuat că resursele bugetare trebuie planificate și utilizate prioritar pentru proiectele care aduc beneficii concrete oamenilor și contribuie la dezvoltarea localităților. Cele mai des menționate probleme în regiune sunt accesul la apă și infrastructura rutieră”, au relatat reprezentanții Guvernului de la Chișinău.

Potrivit sursei citate, primarii din regiune au transmis un mesaj comun: „prea multe proiecte și procese importante pentru Găgăuzia sunt astăzi blocate pentru că regiunea nu are o Adunare Populară funcțională”. „În context, Prim-ministrul Tofan a subliniat necesitatea asigurării unor alegeri libere, corecte și transparente, care să dea regiunii o reprezentare legitimă, capabilă să lucreze în interesul oamenilor”, au comunicat reprezentanții Guvernului.

Conform Executivului, un alt subiect discutat a fost valorificarea potențialului economic al regiunii. „Premierul Vasile Tofan a menționat că UTA Găgăuzia reprezintă o punte firească de legătură cu Turcia, iar acest avantaj trebuie valorificat pentru crearea unor noi oportunități economice, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă în regiune”, au menționat reprezentanții Guvernului.

***

Despre faptul că premierul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în UTA Găgăuzia, precum și în raionul Taraclia, reprezentanții Guvernului au anunțat în seara zilei de 18 septembrie. Pe 19 septembrie, Tofan a participat, la Taraclia, la un festival dedicat tradițiilor, culturii și diversității comunităților etnice din Republica Moldova și a vizitat afaceri locale. Ulterior, în cadrul vizitei de lucru în UTA Găgăuzia, Tofan a discutat cu antreprenori din regiune.

Amintim că, în luna iulie, în ziua în care solicita Parlamentului votul de încredere, premierul Vasile Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu care nu este suficient utilizat de R. Moldova. El menționa că regiunea este o punte spre o superputere regională – Turcia. Totodată, declara că prioritatea sa va fi să se folosească de acest atu. Detalii AICI.

Precizăm că, pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: